Rugăciunea lui Iisus este izvorul tuturor bunurilor

Rugăciunea lui Iisus repede ajută să primești Harul Sfântului Duh, salvează, clarifică ceea ce este neînțeles și învață. Așa cum omul își vede fața în oglindă, tot așa prin rugăciunea trează și bună vede cu mintea toată viața sa și cum o trăiește – bine ori rău.

Mulți din Sfinții Părinți au spus că Rugăciunea lui Iisus este izvorul tuturor bunurilor, comoara virtuților. Ea repede ajută să primești Harul Sfântului Duh, salvează, clarifică ceea ce este neînțeles și învață. Așa cum omul își vede fața în oglindă, tot așa prin rugăciunea trează și bună vede cu mintea toată viața sa și cum o trăiește – bine ori rău. Această rugăciune trează alungă de la om mulțimea de patimi, îl eliberează de toate mrejele demonilor, de gânduri, de cuvinte și de lucruri, biruie orice dorință naturală, biruie simțurile și scârbele, îl ajută și îl curăță pe om în orice ispită și ca o sabie de foc pe toate le taie, căci Dumnezeu este chemat prin numele Lui, Căruia toți se supun.

(Sfântul Cuvios Paisie Velicicovschi de la NeamțCrinii țarinei sau Flori preafrumoase adunate pe scurt din Dumnezeiasca Scriptură, Editura Bisericii Ortodoxe din Moldova, Orhei, 1995, pp. 24-25)

De la același autor

Ultimele din categorie