Să ne aruncăm pe noi înșine în noianul îndurărilor lui Dumnezeu
„Cel ce se leapădă de Mine și nu primește graiurile Mele, Eu nu îl judec pe el, ci are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am grăit, acela îl va judeca în ziua cea de apoi” (Ioan 12, 48).
De ce ne lenevim? Pentru ce nu purtăm grijă de răspuns, cât avem vreme? Pentru ce defăimăm Sfintele Scripturi și graiurile lui Hristos? Au vi se pare că toate cuvintele Lui, ale Sfinților Apostoli și ale Prorocilor nu ne vor osândi pe noi în ziua aceea înaintea înfricoșatului divan, dacă nu vom păzi și nu vom face după cum ne poruncesc nouă?
Ascultați ce zice Domnul către ucenicii Săi: „Cel ce vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă, și cel ce se leapădă de voi, de Mine se leapădă și de Tatăl Meu” (Luca 10, 16). Și în alt loc zice: „Cel ce se leapădă de Mine și nu primește graiurile Mele, Eu nu îl judec pe el, ci are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am grăit, acela îl va judeca în ziua cea de apoi” (Ioan 12, 48), adică Sfânta Lui Evanghelie și celelalte Sfinte Scripturi ale Sfinților Proroci și Apostoli.
Pentru aceasta, fraților, vă rog pe voi, să nu defăimați cele scrise, că cerul și pământul vor trece, iar cuvintele lui Hristos nu vor trece. Deci, veniți, iubiților, mai înainte de a veni ziua cea înfricoșată, să ne aruncăm pe noi înșine în noianul îndurărilor lui Dumnezeu, ci Însuși Dumnezeu îndeamnă și cheamă pe toți, zicând: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28).
(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. I, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 109)
Duhul Sfânt ne îndeamnă la cinstirea Maicii Domnului
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro