Smerenia este o taină dumnezeiască

Smerenia nu se vede pe sine smerită. Dimpotrivă, ea vede în sine multă trufie. Ea se îngrijește ca să afle toate ramurile acesteia; aflându-le, descoperă că încă au mai rămas foarte multe de aflat.

Adevărata smerenie este o taină dumnezeiască: ea este de neatins pentru faptele omenești. Fiind cea mai înaltă înțelepciune, ea pare nebunie pentru înțelegerea trupească.

Domnul Iisus descoperă dumnezeiasca taină a smereniei adevăratului Său ucenic, care șade pururi la picioarele Sale și ia aminte la cuvintele cele de viață făcătoare. Și descoperită fiind, ea rămâne ascunsă; ea este de netâlcuit pentru cuvântul și limba omenească.

Smerenia este viața cerească pe pământ. Harica și minunata vedere a măreției dumnezeiești și a nenumăratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu către om, cunoașterea prin har a Răscumpărătorului, urmarea Lui cu lepădare de sine, vederea adâncului pierzaniei în care a căzut neamul omenesc – iată semnele nevăzute ale smereniei, iată primele trăsături ale acestei cămări duhovnicești zidite de către Dumnezeul-Om.

Smerenia nu se vede pe sine smerită. Dimpotrivă, ea vede în sine multă trufie. Ea se îngrijește ca să afle toate ramurile acesteia; aflându-le, descoperă că încă au mai rămas foarte multe de aflat.

Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica îl numește „cel Mare”, pentru virtuțile sale cele covârșitoare și mai ales pentru adânca lui smerenie, Părinte purtător de semne și purtător de Duh, a spus în înaltele, sfintele și tainicele sale omilii că până și cel mai curat și mai desăvârșit om are în sine ceva trufaș (Omilia 7, capitolul 4).

Acest bineplăcut al lui Dumnezeu a atins cea mai înaltă treaptă a desăvârșirii creștine, a trăit într-o vreme îmbelșugată în sfinți, l-a văzut pe Sfântul Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfinții monahi și a spus, totuși, că el nu a văzut niciun om care să poartă fi numit desăvârșit pe deplin și în adevăratul înțeles al cuvântului (Omilia 8, capitolul 5). Smerenia cea mincinoasă se vede pe sine smerită; se mângâie în chip caraghios și jalnic cu această vedere amăgitoare, pierzătoare de suflet.

(Sfântul Ignatie BriancianinovDespre înșelare, Editura Egumenița, Galați, 2010, p. 110)

De la același autor

Ultimele din categorie