În rugăciune este neapărată nevoie de smerenie cu deadinsul, smerenie stăruitoare, smerenie cât se poate de mare. Trebuie să ne amintim cine vorbeşte şi ce vorbeşte, mai ales când spunem Rugăciunea Domnească: Tatăl nostru. Smerenia strică toate cursele vrăjmaşului. Ah, câtă trufie ascunsă avem în noi! Spunem: „Asta ştiu; de asta n-am nevoie; asta nu-I pentru mine; asta e de prisos; în privinţa asta nu sunt păcătos”. Câtă cugetare nu după Dumnezeu, ci după mintea noastră!

(Sfântul Ioan de Kronstadt, În lumea rugăciunii, Editura Sophia, p. 50)