Oameni care au fost la un pas de moarte – care, de pildă, se înecau și au fost salvați pe neașteptate, sau care aproape că au nimerit sub roțile trenului – povesteau că în cumplita clipă de așteptare a sfârșitului li se perinda prin față întreaga lor viață, începând cu frageda copilărie. Asta se poate numai fiindcă tot ce este făcut, spus, gândit de noi se întipărește pe veci în duhul nostru, fără a se putea șterge. Duhul păstrează aceste întipăriri și, când va fi eliberat de legăturile trupului, când trupul va deveni duhovnicesc, el va descoperi ochilor duhovnicești ai omului tot ce s-a întâmplat de-a lungul vieții sale.

Aceasta va fi Înfricoșătoarea Judecată pe care omul o va face singur asupra sa. Propriul lui duh, propria lui conștiință îl vor osândi.

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, București, 2004, p. 37)