Cu ce te lauzi? Cu aurul? Acelaşi aur a fost în măruntaiele muntelui, şi muntele nu s-a lăudat. Cu hainele? Aceeaşi mătase a purtat-o viermele în el, şi nu s-a lăudat. Cu sănătatea? O sănătate mult mai bună are lupul în pădure, însă nu se laudă. Cu pofta de mâncare? Furnicarul mănâncă cu poftă nebună furnici până moare; dar, la urmă, îl mănâncă furnicile pe el. Cu norocul? Iată că vulpea nu se încrede în noroc nici când izbuteşte a suta oară să prindă o găină – de frică îşi ciuleşte urechile, ca să audă din ce parte va răsuna puşca. Cu caii? Cum poţi avea o părere atât de înaltă despre caii tăi, când aceştia nu-şi închipuie ceva înalt nici despre ei, nici despre tine?

Când ai bogăţie, cugetă cum să rabzi cu vrednicie sărăcia. Când eşti fericit, cugetă cum să rabzi cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum să rabzi cu vrednicie defăimările lor. Şi, toată viaţa ta, cugetă cum să mori cu vrednicie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Ed. Predania, București, 2009, p. 28)