Tu te afli în toate rugăciunile?
Dacă te vei ruga pentru toți, toți se vor ruga pentru tine, deci și tu te afli în toate rugăciunile.
Ți se recomandă însă în mod special să te rogi și pentru toți oamenii (I Timotei 2, 1 și următoarele), adică pentru tot trupul, pentru toate rudele mamei tale, în care se vede semnul dragostei reciproce.
Căci dacă te rogi pentru tine, te vei ruga numai pentru tine, și dacă toți se vor ruga numai pentru ei, este mai mic harul celui ce se roagă decât al mijlocitorului; dacă, însă, fiecare se roagă pentru toți, atunci toți se roagă pentru fiecare.
Așadar, ca să ne înțelegem, dacă te rogi numai pentru tine, atunci, precum am zis, tu singur te vei ruga pentru tine; dacă însă te vei ruga pentru toți, toți se vor ruga pentru tine, deci și tu te afli în toate rugăciunile.
Prin aceasta toți avem mare folos, ca, prin fiecare rugăciune a fiecăruia în parte, să fie cuprinse dorințele tuturor oamenilor. În aceasta nu există nicio trufie, ci smerenia e mare, iar rodul, mai bogat.
(Sfântul Ambrozie al Milanului, I Despre Cain și Abel, Cartea întâi, VI, 39, în PSB, volumul 52, p. 142)
Pleacă-ți capul spre pământ!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro