Viaţa de obşte din mănăstire se aseamănă cu patimile lui Hristos

Iar pentru a treia rânduială, adică a pustiei, Sfinţii Părinţi nu poruncesc deloc, nici nu-i sfătuiesc să o aleagă pe începătorii care abia ies din lume. Şi aceasta din pricină că ei asemuiesc viaţa pusnicească răstignirii lui Hristos pe Cruce, iar viaţa de obşte cu patimile Lui, pe care le-a răbdat mai înainte de Cruce pentru mântuirea noastră.

Iată de ce Sfinţii Părinţi, cu dreaptă socoteală pun spre alegere înaintea celor ce ies din lume către călugărie, vrând să slujească lui Hristos, aceste două rânduieli ale vieţii monahale, adică petrecerea cu unul sau cu doi sau viaţa de obşte: ori [vieţuirea] cea dintâi, ca una, cum s-a zis [mai sus], mai lesnicioasă, ori pe cea de-a doua, cea răbdătoare de chinuri, pentru ca şi îndoită cunună să primească de la Dumnezeu în Ziua dreptei răsplătiri, potrivit faptelor, după cuvântul Scărarului.

Iar pentru a treia rânduială, adică a pustiei, Sfinţii Părinţi nu poruncesc deloc, nici nu-i sfătuiesc să o aleagă pe începătorii care abia ies din lume. Şi aceasta din pricină că ei asemuiesc viaţa pusnicească răstignirii lui Hristos pe Cruce, iar viaţa de obşte cu patimile Lui, pe care le-a răbdat mai înainte de Cruce pentru mântuirea noastră. Deci, precum Hristos Mântuitorul nostru şi Puitorul de nevoinţă al mântuirii noastre prin preacinstita Lui vieţuire în lume nu ne-a pus nouă mai întâi drept chip şi model pentru felul în care I-a plăcut lui Dumnezeu răstignirea pe Cruce, [şi abia] apoi prealăudatele patimi pe care le-a răbdat, ci mai întâi patimile şi apoi Crucea, tot aşa şi Sfinţii Părinţi, asemenea Domnului, poruncesc celui ce vrea să placă lui Dumnezeu în călugărie ca mai întâi să înceapă a trăi în viaţa de obşte, care este în chipul patimilor lui Hristos, şi să sufere în ea împreună cu Hristos prin tăierea desăvârşită a voii şi părerii sale, în necinste, ocară, batjocură şi în tot felul de ispitire, până ce se va arăta fără prihană în smerenie.

Adică toate aceste ispitiri să le rabde cu mare şi negrăită bucurie, dorindu-le în tot ceasul ca pe o băutură cerească. Iar pe cei ce-l ispitesc pe el, să-i aibă ca pe nişte mari făcători de bine ai săi şi mijlocitori ai mântuirii sale, punându-se pe sine sub picioarele tuturor ca nişte praf şi cenuşă şi socotindu-se din tot sufletul nevrednic de împreună-vieţuirea cu ei şi de a privi în faţa cuiva. Şi astfel, în vreme îndelungată şi prin adâncă smerenie câştigată în viaţa de obşte prin împărăteasa faptelor bune, adică de trei ori fericita ascultare, i se va aprinde în sufletul lui cel fericit văpaia dragostei lui Dumnezeu cea negrăită, şi nu va mai putea fi şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii, după cum zice Sfântul Arsenie. Deci unul ca acesta, cu sfatul Părinţilor, poate să iasă la pustie, care este închipuirea răstignirii lui Hristos pe Cruce, ca să se omoare desăvârşit faţă de întreaga lume şi să se răstignească împreună cu Hristos. Şi unui asemenea ostaş iscusit şi adevărat al lui Hristos, care s-a deprins mai dinainte între mulţii ostaşi ai lui Hristos să se lupte cu meşteşug, cu arme duhovniceşti, împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi, când iese singur la luptă, Însuşi Dumnezeu îi ajută să facă biruinţă preaslăvită asupra vrăjmaşilor săi. Iar apoi îl încununează cu darurile Sale cele dumnezeieşti şi negrăite, ca pe un desăvârşit plăcut şi pătimitor al Său, care s-a nevoit după lege. Şi unuia ca acesta pustia i se face sporire a dragostei celei dumnezeieşti, că se învredniceşte a fi cu totul în Dumnezeu şi Dumnezeu întru el.

(Sfântul Paisie de la NeamțCuvinte și scrisori duhovnicești vol. 2, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 142-143)

De la același autor

Ultimele din categorie