Vinul pentru trup, minunea pentru suflet

Pentru trebuinţa de o clipă a nunţii se putea împrumuta vin şi din vecini, în acea ţară nu e lipsă de vin. Dar însemnătate are nu vinul, ci minunea. Vinul îl beau oamenii şi uită, pe când minunea nu se uită. Vinul, ca trebuinţă trupească, ţine de împărăţia pământească, în vreme ce minunea, ca trebuinţă duhovnicească, ţine de Împărăţia Cerurilor.

La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”. Aceste cuvinte ale lui Iisus ţi se par ţie ca o mustrare, şi de aceea scrii şi mă întrebi. Nu e mustrare, nu. Căci dacă ar fi fost mustrare, Născătoarea de Dumnezeu ar fi simţit-o în acel ceas mai tare decât noi astăzi. Şi dacă ar fi simţit-o ca pe o mustrare, ar fi tăcut şi n-ar mai fi rostit niciun cuvânt. Ea, însă, le-a spus îndată după aceea celor care slujeau: „Orice vă va zice, să faceţi”.

„Ce este Mie şi ţie, femeie?” Acestea sunt cuvinte de luminare, nu de mustrare. Domnul vrea s-o lumineze pe Maica Sa, nu să o mustre. Din împreună-pătimire, ea se gândea la trebuinţa mai joasă, trupească, a celor de faţă, nu la cea mai înaltă, duhovnicească. Ea dorea ca toate să fie în rânduială şi după obicei, şi fără ca nimeni să nu fie întristat sau ruşinat, iar El dorea să deştepte sufletele omeneşti adormite şi să le vindece, fiind ele bolnave. El S-a pogorât printre oameni ca să prefacă fiinţa noastră „apoasă” în vin, cenuşă, în foc. Născătoarea de Dumnezeu, ce-i drept, voia ca Fiul ei să facă un lucru bun oamenilor; dar lucrul bun la care se gândeşte ea este cu totul neîndestulător. El vrea să facă un lucru bun oamenilor – în această privinţă, inima Lui încuviinţează inima Maicii Sale –, însă un lucru foarte mare, potrivit măririi Lui şi de folos tuturor generaţiilor până la sfârşitul lumii. Pentru trebuinţa de o clipă a nunţii se putea împrumuta vin şi din vecini, în acea ţară nu e lipsă de vin. Dar însemnătate are nu vinul, ci minunea. Vinul îl beau oamenii şi uită, pe când minunea nu se uită. Vinul, ca trebuinţă trupească, ţine de împărăţia pământească, în vreme ce minunea, ca trebuinţă duhovnicească, ţine de Împărăţia Cerurilor. 

Născătoarea de Dumnezeu s-a gândit în acea clipă la primul lucru; Domnul S-a gândit la cel de-al doilea. Văzând limpede Clarvăzătorul că gândurile Maicii Sale se depărtaseră de gândurile Lui, vrea să le smulgă din împărăţia de jos şi să le înalţe în cea de Sus. Ca atare, îi spune cu bunătate: „Ce este (de obşte) Mie şi ţie, femeie?”. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie despre aceasta următoarele: „Acestea n-au fost cuvinte de certare a mamei, ci de iconomie”, adică de zidire a Împărăţiei Cerurilor, atât în sufletul Maicii Domnului, cât şi în sufletele tuturor care vor fi auzit şi citit cuvintele acestea.

Adu-ţi aminte cum i-a vorbit Iisus surorii lui Lazăr: „Marto, Marto, te sileşti şi de multe te grijeşti, dar un lucru este de trebuinţă”. Nici aceste cuvinte nu sunt cuvinte de mustrare, ci de luminare: Împărăţia Cerurilor e mai presus de lume, şi toate grijile şi ostenelile omeneşti trebuie îndreptate către această Împărăţie.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, volumul I, ediția a doua, traducere din limba sârbă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2008, pp. 144-146)

De la același autor

Ultimele din categorie