Aspecte introductive

Iubiții mei,

Hristos a înviat! O mărturisesc ochii mari și uimiți ai mironosițelor, unde lacrimile șiroinde vin să exprime bucuria. O arată nedumeritul Petru, ce vine să se convingă de realitatea mormântului gol. O strigă cu inima Maria Magdalena, când copleșită de bucurie Îl cheamă pe Învățător și-ar vrea să fugă spre El pentru a-i oferi o năvalnică îmbrățișare. O simțim și noi, dacă stăm să ascultăm, fie și în fugă, tresăltările inimilor ce vor parcă să ne părăsească piepturile spre a-și manifesta bucuria în ritmuri zburdalnice.

Scăldate în lumina Învierii, toate capătă un nou sens. Lumea e din nou îmbrăcată-n veșmântul firesc al platoșei harului și asistă cu privirea uimită la Răsăritul Vieții din tenebrele mormântului. Și sufletele noastre-nfloresc parcă, aidoma florilor la zenitul iernii, mustind a nădejde și ideal.

În aceste vremuri, Biserica ne-ndeamnă la o rugăciune bucuroasă. Și vrea să ne spună mai multe despre El. Dacă până acum s-a limitat la a ne lăsa răgazul de a medita lecturând cele făcute de Învățător, azi la Ziua Învierii, ne oferă, aidoma unei Fundații ce decernează un premiu prestigios, CV-ul detaliat al laureatului. L-a întocmit Ioan, ucenicul iubit.

Cuvântul și începutul

Începe ex-abrupto și nu respectă cronologia îndătinată. Din motive practice. Domnul nu are nevoie de cronologie. E creatorul timpului și dătătorul lui de sens. E Începutul. Cu „Δ mare. Fapt consemnat cu scrupulozitate chiar în debutul narațiunii. La fel cum e menționată și totala sintonie între Cuvântul personificat și divin. „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”, notează într-o manieră chiastică Sfântul Apostol. Și mai spune ceva: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Creația însăși e un fapt la care El a participat activ, aidoma Mântuirii de mai târziu.

Viața – de la Domnul la oameni

Urmează apoi câteva cuvinte aparent simple, asupra cărora teologia a adăstat, pare-mi-se, cam puțin în ultima vreme: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor”. Ele sunt mărturia clară viața vine de la Domnul și-și găsește sursa doar în Dânsul. Decuplați de la Dumnezeu nu suntem decât simple mecanisme în care un simulacru de existență vine să ia locul adevăratei vieți. În realitate, fără Hristos, murim puțin câte puțin, iar viața se scurge clipă de clipă din noi. Neantul e singurul lucru ce se întrevede la orizont, ori înce parte ne-am arunca privirea. De aceea, branșarea la adevărata sursă care e Mântuitorul reprezintă o condiție sine qua non a existenței umane genuine.

Hristos și Înaintemergătorul

Dinspre descrieri cu relevanță cosmogonică, textul alunecă rapid înspre actualitate. Autorul vine să vorbească despre un omonim al său a cărui existență a avut un rol capital în istoria Mântuirii: Botezătorul. „Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină”, arată el, subliniind importanța existenței mărturisitoare în viața omului care-L cunoaște pe Dumnezeu. Căci atunci când ai intrat în contact cu El nu poți trăi altfel decât strigând, din baierele inimii și ale plămânii, acest lucru. Și invitându-i pe alții să trăiască și ei cele la care tu însuți ai fost părtaș!

Noi?! – în loc de concluzii

Dinspre aspectele ce țin de fixarea unui context istoric, necesare din pricina limitărilor umane, discursul alunecă din nou în sfera Hristologiei. Învățătorul e prezentat ca lumină. Nu din rațiuni estetice. Apostolul nu vrea să folosească aici o metaforă. Doar să mărturisească un adevăr. Cuvântul era Lumina. Și este. Fără de el nu suntem altceva decât terne umbre ce se contopesc, că vor ori ba, treptat, cu întunericul. Existența Fiului dintru început, faptul că El era viața și că noi avem acest aspect definitoriu de la Dânsul, ori actul întrupării, nu reprezintă astfel elemente ale unei filosofii abstracte, ci realități cu relevanță pragmatică.

Conștient de faptul că fără Lumina lui nu suntem nimic, Fiul s-a întrupat. S-a făcut cunoscut nouă și S-a jertfit spre a ne răscumpăra din ghearele morții. Nu există dovadă de iubire mai sublimă care să marcheze istoria umanității! Totul prin intermediul unui proces ce s-a petrecut treptat și încă nu e încheiat. Căci abia cea de-a doua venire va reprezenta momentul celui din urmă bilanț. De aceea, la ceas de popas duhovnicesc, e lucru cuvenit a ne gândi la Cuvântul care dă viață. Măcar acum, căci în rest mă tem că ne gândim prea mult la vorbe seci și păcătoase ce nu fac altceva decât s-o ia, ori să-i șubrezească rosturile. Și-odată ce-am venit în vecinătatea Lui, să primim lumină. Fără să ne temem că luând-o de la Dânsul L-am întuneca ori concura. Căci mai multe lumini laolaltă reușesc a netezi potecile cele mai prăpăstioase și alunga umbrele cele mai înfricoșătoare. Îndrăzniți! Hristos a Înviat!