În lumea simţită, Domnul „a rânduit totul cu măsură, cu greutate şi cu număr”; El vrea ca şi în cele duhovniceşti să fie totul cu cuviinţă şi rânduială. Cuviinţa lăuntrică este alcătuită din îmbinarea fiecărei virtuţi cu toate dimpreună, sau în armonizarea virtuţilor astfel încât nici una să nu iasă în faţă fără rost, ci toate să fie în armonie, ca vocile în cor. Cuviinţa din afară rânduieşte fiecărui lucru locul şi vremea lui. Atunci când toate acestea se rânduiesc cum trebuie, se întâmplă acelaşi lucru ca atunci când îmbraci un om frumos în haine alese. Virtutea e frumoasă şi pe dinăuntru şi pe din afară, fiind vrednică de iubit; şi o face astfel gândirea creştinească sănătoasă, la bătrânii cei duhovniceşti - dreapta socotinţă dobândită din experienţă, prin cercetarea vieţilor sfinţilor, în lumina cuvântului lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 181)