Arhimandrit Ioanichie Balan

Monahul Marcu Dumitrescu era numit de gardieni „fachirul”

Niciodată nu plângea, oricât de mari ar fi fost chinurile la care era supus. Harul lui Dumnezeu îl acoperea, dar temnicerii nu ştiau de astfel de lucruri. Odată, însă, a izbucnit în plâns. „Gata! L-am biruit pe fachirul!”, au strigat bucuroşi anchetatorii. Însă nu era nici pe departe aşa. Părintele Marcu plângea de mila celui ce era bătut lângă dânsul.

Monahul Damian Guţea – despre nevoinţele duhovnicilor din viaţa sa

Din mâncare multă şi vin se îngroaşă mintea, se moleşeşte trupul, vine somnul, se trezesc patimile, iar omul se răceşte în credinţă şi se depărtează de Dumnezeu. Iar dacă posteşti, atunci mintea este uşoară; somnul, mai puţin; rugăciunea, curată; şi gândurile trupeşti se risipesc. 

Monahul Atanasie Păvălucă, toată viaţa păstor la oile mănăstirii

„Tată, dă-ne partea de moştenire ce ni se cuvine, că noi plecăm amândoi la mănăstire!” Deci le-au dat părinţii drept moştenire 500 de oi albe. În primăvara anului 1900, cei doi fraţi au venit la Mănăstirea Neamţ şi s-au dăruit lui Dumnezeu, împreună cu oile şi toată averea lor.

Episcopul Chesarie Păunescu – o viaţă încununată de virtuţi

La începutul anului 1944, arhimandritul Chesarie Păunescu a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi hirotonit episcop al Constanţei şi apoi al Dunării de Jos, ascultare pe care o duce cu mare demnitate şi dăruire pentru Biserica lui Hristos. Peste un sfert de veac a păstorit bunul păstor turma cea cuvântătoare, a hirotonit sute de preoţi, a restaurat şi înnoit zeci de biserici, a făcut vizite canonice prin oraşe şi parohii de ţară şi a mângâiat multe suflete zdrobite.

Monahul Atanasie Păvălucă – fără război nu este cunună, nici mântuire

„Luptă, frate, şi nu slăbi! Păzeşte-ţi mintea, ochii şi trupul curat. Călugărul, dacă a pierdut fecioria, a pierdut tot. Păzeşte-ţi fecioria, frate, că fecioria este mare dar. Să ţii la ea până la moarte, ca să ai îndrăzneală la sfânta rugăciune. Iar dacă o pierzi, te ruşinezi când stai în faţa lui Hristos şi a sfinţilor îngeri.” 

Protosinghelul Vichentie Mălău – stareţul nevoitor, mereu senin și milostiv

De vedea vreun părinte sau frate trist şi abătut, îndată îl întreba cu blândeţe: „De ce eşti supărat, mata, frate? Ai nevoie de ceva?”. Apoi lăsa slujba, chema pe frate la chilia lui şi îi dădea un cuvânt de mângâiere, o carte bună, bani pentru haine, ceva de mâncare sau din darurile aduse de la biserică, apoi îl libera cu pace. Însă vin nu dădea nimănui la chilie, ca să nu-l ducă în ispită.

Ieromonahul Damaschin Schipor – despre împăcarea cu sine, cu lumea şi cu Dumnezeu

Avea chipul blând, senin şi era foarte milostiv. Citea Psaltirea în fiecare zi, ajungând să o ştie pe de rost, şi săvârşea în taină rugăciunea inimii. Îi iubea pe toţi şi era iubit de toţi: de călugări, credincioşi, copii şi animale.

Arhimandritul Sava Cimpoca – duhovnicul milostiv al tuturor celor cu boli contagioase

În timpul războiului trecut, la spitalul din Ploieşti erau mulţi bolnavi de tifos exantematic, care mureau neîmpărtăşiţi şi nu avea cine să-i îngroape. Atunci părintele Sava a zis către stareţul Mănăstirii Ghighiu: „Dacă îmi daţi voie, mă duc să împărtăşesc bolnavii. Eu nu mă tem că mă voi îmbolnăvi”.

Arhimandritul Dometie Manolache mărturisea Ortodoxia cu cuvântul şi cu fapta

La cuvintele sale părinteşti adăuga multă milostenie, rugăciuni cu lacrimi de zi şi de noapte, bunătate, răbdare, adâncă smerenie şi totală dragoste. Prin acestea toate, covârşea inimile credincioşilor, câştiga pe cei slabi în credinţă, ruşina pe hulitori şi semăna peste tot bucurie, unitate şi nădejde de mântuire.

Pentru Protosinghelul Iosif Rusu, Biserica era Însuşi Dumnezeu

Îndată ce auzea toaca sau clopotul, părintele Iosif zicea către ucenica sa: „Achilino, mamă, hai la Dumnezeu! Ne cheamă clopotul. Aceasta este calea mântuirii. Aceasta este calea către Împărăţia Cerurilor. Eu aş vrea să fie biserica cât mai departe, ca să mă ostenesc mai mult, că îngerii lui Dumnezeu ne numără paşii spre biserică”. 

Pagini