Spun fiii săi duhovniceşti că părintele Nicodim era plin de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni şi foarte râvnitor la săvârşirea celor sfinte. Iubea până la jertfă Biserica şi dreapta credinţă apostolică şi cunoştea bine Sfânta Scriptură, slujbele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Pentru aceea era permanent căutat de credincioşi şi temut celor necredincioşi. Că oricine asculta cuvintele lui se lumina la suflet şi se întorcea cu bucurie la Hristos.

Spun iarăşi ucenicii lui că se ruga mult la chilie şi nimic nu făcea fără rugăciune. Zilnic citea cele şapte Laude la vremea lor, psalmii şi alte rugăciuni de taină. Apoi citea câteva capitole din Biblie, precum şi viaţa sfântului sărbătorit în ziua respectivă. La urmă stătea de vorbă cu oamenii, spovedea şi scria cuvinte de folos.

Zece ani părintele Nicodim a fost preot misionar în Transilvania. Spun părinţii care l-au cunoscut că s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei şi unităţii româneşti. Cel mai mult se ostenea pentru întoarcerea celor rătăciţi în sânul Bisericii noastre. În puţină vreme a realizat o unitate religioasă deplină, înlăturând cu pricepere dezbinările confesionale, imoralitatea şi întărind dreapta credinţă.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 652)