Odată, povestea ucenicilor despre mănăstirea sa de metanie:

– Mănăstirea Frăsinei a fost întemeiată în anul 1863 de Sfântul Calinic, pe atunci episcop la Râmnicu-Vâlcea, având rânduială de slujbe ca la Sfântul Munte, de unde a fost adus şi primul stareţ. Aici toate ascultările erau de obşte. Fiecare frate şi părinte trăia sub ascultare şi nimeni nu făcea ceva fără binecuvântare şi poruncă. Din cauza aceasta, era multă linişte şi armonie în obşte. La ascultare, fiecare păstra tăcerea şi se ruga în gând cu rugăciunea lui Iisus. Când mai mulţi din obşte călătoreau împreună, unul dintre ei rostea cu voce tare, pe de rost, psalmi, acatiste, paraclisul Maicii Domnului, Pavecerniţa şi alte rugăciuni. Distanţele nu le socoteau în kilometri, ci spuneau că au mers „cale de o Pavecerniţă”.

Despre spovedania din mănăstire spunea:

– Toată obştea mănăstirii era datoare să se mărturisească o dată pe săptămână, vinerea. La fel şi Sfânta Împărtăşanie se dădea săptămânal la schimnici, bătrâni şi bolnavi; iar ceilalţi se împărtăşeau cu Sfintele Taine la două-trei săptămâni, cum le rânduia duhovnicul. Cel mai vestit duhovnic din vremea aceea la Frăsinei era Ieroschimonahul Silvestru Florescu.

Iarăşi, despre sfintele slujbe zicea:

– La ora 1.00 noaptea se suna clopotul de deşteptare. Timp de o oră, fiecare îşi făcea canonul la chilie, după rânduiala Muntelui Athos. Între orele 2.00 şi 5.00 dimineaţa se făceau Miezonoptica şi Utrenia, la care lua parte obligatoriu întreaga obşte, în frunte cu stareţul mănăstirii. Apoi se odihneau două ore la chilii, iar dimineaţa, între 7.00 şi 9.30, se făceau acatistul, ceasurile şi Sfânta Liturghie. Vecernia se făcea la ora 16.00, iar după masa de seară se citea în biserică Pavecerniţa mică cu bogorodicina glasului de rând, la care lua parte toată obştea. La ieşire, fraţii luau binecuvântare de la părintele stareţ şi mergeau la chilii, să se odihnească.

(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 679)