Ieroschimonahul Onufrie Frunză, de la Mănăstirea Sihăstria (1911-2001)

Fericitul întru nevoinţă Ieroschimonahul Onufrie era de loc din comuna Călăraşi (Botoşani). S-a născut la 17 februarie 1911, din părinţi evlavioşi, Teodor şi Profira, şi a primit numele de Constantin. Dorind să slujească lui Hristos, s-a închinoviat în Mănăstirea Sihăstria în anul 1936. După doi ani primeşte tunderea în monahism, cu numele de Casian, şi se nevoieşte în mai multe ascultări.

În anul 1946 se învredniceşte de harul preoţiei, iar în anul 1949 se închinoviază în Mănăstirea Slatina, pe care o povăţuia Arhimandritul Cleopa Ilie. Apoi, după ce stă câţiva ani egumen la Schitul Graşi (Târgu-Neamţ), în anul 1956 a fost numit egumen la Schitul Tarcău (Neamţ), iar mai târziu a fost numit egumen la Schitul Rarău (Suceava).

Fiind un suflet foarte blând şi nevoitor, la bătrâneţe se reîntoarce la mănăstirea de metanie, şi se retrage la linişte cu binecuvântare, nevoindu-se în pustnicie la Sihla şi la locul numit „Piciorul Crucii”, din apropierea mănăstirii. În anul 1996 primeşte marele şi îngerescul chip cu numele de Onufrie, continuându-şi viaţa de sihăstrie.

Sâmbătă, la 6 ianuarie 2001, când se prăznuieşte Botezul Domnului, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos.

Spunea Părintele Onufrie despre plecarea sa la mănăstire: „Când m-am hotărât să plec la călugărie, i-am spus mamei acest lucru şi s-a bucurat. Când a auzit tata, a vrut să-mi spargă capul cu un ulcior, dar eu, voinic fiind, l-am dovedit şi-am scăpat. Dar aceea a fost o ispită, pentru că după câţiva ani am mers odată pe acasă, iar tata mi-a zis: «Bine că te-ai dus la mănăstire, de-acum tu ai făcut un lucru mare, dar eu nu am făcut nimic în viaţă!»”.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 770)