bărbat

Soțul te surprinde plăcut – alegi să-i mulțumești sau îi reproșezi rarele momente de atenție?

Femeia nu trebuie să aibă faţă de bărbat pretenţii exagerate, imposibil de îndeplinit. Omul viu nu va corespunde niciodată unui ideal inventat.

Relaţiile dintre soţ şi soţie au un caracter cu totul aparte față de orice alte relații

Relaţiile creştine dintre soţi se împart în trei categorii: trupeşti, sufleteşti şi duhovniceşti, fapt care le face neîncetate şi indisolubile. „Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (Facere 2, 24, Matei 19, 5).

Armonie în căsnicie sau luptă pentru supremaţie?

Relaţiile dintre soţ şi soţie în cadrul familiei par a se rescrie, a se redefini, a se îndepărta de sensul stabilit de Dumnezeu şi transmis în mod foarte clar prin Biblie. Privite şi interpretate prin prisma concepţiilor vehiculate în prezent, paragrafele respective pot trezi reacţii variate, oscilând între amuzament, desconsiderare sau chiar revoltă.

Cât de trainică poate fi temelia concubinajului pentru o viitoare familie?

Este important să înţelegem că relaţia de concubinaj este păgubitoare atât pentru sufletul bărbatului, cât şi pentru cel al femeii. Rolul de concubină aşează femeia într-o situaţie nefirească. În primul rând, ea nu este sigură de viitor. Şi nu se ştie care va fi rezultatul acestui „test”: va deveni ea oare soţie sau va rămâne singură, cu sufletul rănit şi cu o experienţă amară a unei false căsnicii? 

Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu!

Cuvântul „femeie” trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru că, acest cuvânt înseamnă „împărăteasă dăruitoare”. Trebuie să o pui pe tron, cu orice chip! Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria libere: „Fie mie după cuvântul Tău!”. Şi s-a schimbat destinul întregii omeniri, şi chiar al lui Dumnezeu în lume. Maica Domnului este o femeie care a deschis porţile fericirii, libertăţii şi veşniciei în lume.

„De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa...”

Cel mai important lucru în relaţia dintre copii şi părinţi este desprinderea de părinţi la căsătorie.

Spiritualizarea iubirii conjugale

Nu vedem neputința lui de a se ridica, iar pe noi ne apucă postul, ne apucă rugăciunea, ne apucă tămâierea, ne apucă mersul la mănăstiri și apoi disprețul față de celălalt, care n-a vrut să meargă la mănăstire, n-a vrut să țină post etc. Aceasta nu este iubire, ci dimpotrivă.

Cât de conștienți suntem când alegem omul care să ne fie alături la bine și la greu?

Dacă cineva a reuşit prin autocunoaştere să descopere calităţile celuilalt gen (ale partenerului), atunci el devine stăpânul propriilor emoţii şi pasiuni şi nu se lasă dominat de ele. Lucrul acesta înseamnă libertate lăuntrică reală. Pentru că el sau ea a cunoscut însuşirile fundamentale ale celuilalt înlăuntrul său, nu este cu putinţă ca, fiind îndrăgostit sau îndrăgostită, să se sufoce în însuşirile închipuite ale lui sau ale ei. De multe ori, tinerii şi tinerele devin victime, pentru că se unesc cu o persoană pe care nu au văzut-o aşa cum este în realitate, ci aşa cum este în închipuirea lor.

Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!

Dragostea nu se transmite genetic, de la înaintaşi, ca frumuseţea, culoarea ochilor, forţa fizică şi talentele. Ea nu poate fi moştenită ca averea unchiului bogat. Nu poate fi cumpărată cu bani – dimpotrivă, bogăţia este o mare piedică în calea ei, fiindcă adesea cel bogat nu e iubit cu sinceritate, ci îi sunt iubite bogăţia şi influenţa lui. Pentru bani, pentru bunuri materiale, nimeni nu va iubi pe nimeni. Dragostea se obţine doar prin efortul şi nevoinţa noastră personală. Ea poate fi, desigur, dată ca dar – însă, şi atunci, dacă nu vom aprecia acest dar, dacă nu-l vom păzi şi sprijini, el ne va fi luat nu după multă vreme.

Unele patimi sunt maici ale celorlalte, iar altele, sunt fiice

„Originea tuturor relelor stă în plăcere și în viclenie, pe care de le are cineva nu va vedea pe Domnul.”

Pagini