O formă specială a relațiilor dintre două persoane o constituie căsătoria sau familia. Cel mai cunoscut expert contemporan în probleme de terapia cuplurilor, John Gottman, de la Universitatea de seattle, Washington, care, după 15 minute de observație poate aprecia cu acuratețe de 91-94% cât timp va rezista această relație, a ajuns, după 40 de ani de cercetări, la concluzia că familia sau căsnicia este benefică mai ales bărbaților, cărora le prelungește le prelungește viața, în medie, cu opt ani. În cazul femeilor, al soțiilor, lucrurile sunt diferite și oarecum înjumătățite. Trăind într-o familie, femeia are șansa să își lungească viața cu patru ani, dar cu o condiție: să fie o familie funcțională, armonioasă, în care să se simtă împlinită. Altfel, familia, din oază de liniște și colțișor de rai, în lumea aceasta, devine închisoare și iad.

Prin urmare, o căsnicie fericită este asociată cu o scădere a nivelului de stres, cu o reducere a dificultăților psihologice, cu o diminuare a ratei de sinucidere și de alcoolism, și, în fine, cu o reducere a numărului de decese premature.

Analizele arată că persoanele celibatare suferă mai des decât cele căsătorite de depresie, sunt predispuse exceselor și comportamentelor nocive și adictive, ceea ce se traduce în ani de viață pierduți.

Dacă 40% dintre adulții căsătoriți se declară „foarte mulțumiți” că au îmbrățișat viața de familie, în rândul celibatarilor, doar 25% au afirmat același lucru. În privința persoanelor divorțate, proporția a scăzut sub 10%. Este adevărat că și familia are provocările sau vulnerabilitățile ei, mai ales în vremurile noastre, dar la fel de adevărat este și faptul că „nu e deloc imposibil să-ți găsești fericirea singur, dar în doi este mai ușor”[1].

Întreaga noastră Spiritualitate Ortodoxă acordă o cinste deosebită vieții de familie. Fiecare dintre noi avem nevoie de un „acasă”, un loc în care să ne reîntâlnim cu persoanele cele mai dragi din viața noastră, cărora să le împărtășim bucuriile și încercările vieții prezente, alături de care se expereim dragostea și împlinirea.

Familia creștină este chemată să devină o oază de liniște și de pace sufletească, port și liman sufletelor membrilor ei, o „mică biserică” sau „biserica de acasă”, antecameră a Împărăției lui Dumnezeu.

Sfântul Ioan Gură de Aur, adevărat rapsod al familiei, socotește soția a fi „medicament de bucurie”, „mângâiere” bărbatului ei, în baza faptul că femeia, soția, mama, este persoana care întreține atmosfera duhovnicească într-un cămin.

Copiii, la rândul lor, sunt, potrivit Părintelui antiohian, „cea mai mare mângâiere pe care Dumnezeu a dat-o neamului omenesc, după pierderea nemuririi”, „toiag bătrâ neților noastre”, sprijin și ajutor oferit părinților, care s-au privat, poate, de dorințele și nevoile lor elementare, minimale, pentru a oferi copiilor lor ceea ce este mai bun, mai frumos și mai înalt.

Referindu-se la importanța prietenilor de suflet, buni și apropiați, din viața noastră, Sfântul Ioan Gură de Aur considera că un astfel de om providențial și binecuvântat reprezintă un „al doilea EU”, alături de care putem înfrunta arșita și gerul, exilul, străinătatea și singurătatea. În lipsa unor astfel de suflete apropiate, nici țara nu nu-i țară, nici casa nu nu-i casă, nici viața nu ni-i viață.

Spiritualitatea Ortodoxă a păstrat și va apăra totdeauna valorile creștine ale vieții de familie, în fața tuturor atacurilor și a provocărilor ce lovesc la temeliile ei. Crearea de prietenii pe considerante aproaxe exclusive fizice, debutul timpuriu în viața sexuală, căsătoriile de probă, amânarea momentului întemeierii unei familii, limitarea numărului copiilor prin contracepție și avort, infidelitatea, violența verbală sau fizică, absența sau neimplicarea emoțională și divorțul – sunt unele dintre rănile familiei contemporane.

În legătură cu tema analizată – singurătatea și efectele ei asupra ființei umane – din perspectiva vieții de familie, specialiștii vorbesc tot mai frecvent despre „sindromul călătorului” și despre „singurătatea în doi”. Preocupat aproape exlusiv de dobândirea de bunuri materiale, cu iluzia că acestea vor acoperi și nevoile de natură sufletească, omul contemporan își dă seama că a fost, parcă, un călător stingher prin sa existență și nu creatorul ei. Evenimentele fericite, pe de o parte, încercările și suferințele, pe de altă parte, sunt gările vieții. Din cele dintâi, nu ar mai vrea să plece, în cele din urmă, nu ar mai dori să oprească, nerealizând că există o lege duhovnicească, precum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, în virtutea căreia, mai devreme sau mai târziu, ele se întâlnesc și se împletesc.

Cercetările recente arată că într-o astfel de lume și cu o astfel de mentalitate, un bărbat obișnuit petrece 38 de ore pe săptămână în compania tehnologiei, în timp ce cu soția sa discută real și empatic doar 24 de minute pe săptămână, și atunci mai ales probleme legate de facturi și datorii, împrumuturi și dobânzi, de parcă nu ar avea nimic altceva de discutat cu persoana pe care a ales-o să îi fie „suflet pereche”.

Și, ceea ce este și mai dramatic, este faptul că, atunci când este vorba de copii, același tata alocă doar 3,5 minute pe săptămână fiecăruia dintre ei, dacă are mai mulți, și chiar și atunci spre a-l admonesta și a-l corija pentru comportamentul lui, de parcă nu ar avea nimic de apreciat la el. Cu atât mai mult cu cât uneori copiii trec prin perioade dificile sau critice, când ar avea nevoie, mai mult decât oricând, de sfatul și ajutorul părinților. În lipsa acestora, anturajul, colegii, gașca sau Google le devine prieten și mentor.