Întoarce-ţi, aşadar, sufletul, de la iubirile josnice şi îndreaptă orice dragoste spre frumuseţea lui Hristos, ca astfel, razele strălucirii Lui să-ţi lumineze inima şi orice urmă de întuneric să fugă de la tine. Fiule, trebuie să iubeşti acea frumuseţe care aduce bucuria duhovnicească în suflete. Trebuie să îmbrăţişăm sub toate aspectele acea frumuseţe care ne aduce mulţumire, seninătatea şi liniştea. Să evităm frumuseţile vătămătoare, ca nu cumva ele să ne osândească la tot felul de rele. Căci mult au naufragiat de la calea adevărului spre admirarea feţelor femeieşti şi cei mai mulţi, atraşi de podoabele lor, au suferit ruina sufletelor şi, de pe vârful desăvârşirii, au alunecat în adâncul infernului. Deci, fiule, păzeşte-ţi privirile care duc pe mulţi la pieire (...). Nu gusta hrana care pe alţii i-a vătămat când au mâncat o. Nu călători pe drumul în care mulţi au fost prinşi de naufragiu. Evită capcanele care ştii că pe mulţi i-au prins.

Cere de la Domnul inimă înţeleaptă şi pază a simţurilor, ca să cunoşti vicleşugurile şi dibăciile vrăjmaşului, şi să nu cazi cu piciorul în cursele lui. Bărbatul înţelept nu ia seama la frumuseţea trupului, ci la a sufletului. Cel neînţelept, însă, se lipeşte de podoabele trupeşti. Bărbatul înţelept respinge gesturile păcătoase; cel prost, însă, privindu-le, se prăbuşeşte în mod jalnic de milă. Bărbatul înţelept îşi întoarce privirile de la femeia neînţeleaptă; cel desfrânat, însă, privind-o, se topeşte ca ceara la faţa focului. Tu, aşadar, hule, păzeşte-te în toate chipurile de feţele vătămătoare şi de falsele frumuseţi, deoarece sufletul se tulbură dacă tinde spre astfel de frumuseţi. Hristos se desfătează nu în frumuseţea trupului, ci în cea a sufletului. Să te sălăşluieşti deci şi tu în cele în care este Dumnezeu.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 32-33)