Canon

„Iubiţi-vă unul pe celălalt” – Dialoguri la Athos

Iubirea aceasta este canonul şi legea necesară a vieţii, a unităţii, a armoniei, care sfârşeşte în Dumnezeu şi se face precum este Dumnezeu, nemuritoare şi veşnică. Prin mijlocirea ei reuşim să dobândim armonia căsătoriei din această viaţă până în veşnicie, de vreme ce Dumnezeu, atotiubirea, descoperă că „Eu sunt voi şi voi veţi fi vii” (Ioan 14, 19) şi „Unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (Ioan 12, 26).

Duhovnicul trebuie să țină calea de mijloc între dragoste și asprime

Credinciosul are libertatea de conștiință să se ducă la cel care are mai multă evlavie, după cum îl călăuzește Duhul Sfânt.

„Canonul psalmodiei” sau ritul monastic al vecerniei

Monahii au inițiat acest tip de ceremonie, întrucât, trăind izolat în chilii, neavând unele elemente necesare înfăptuirii vecerniei și nefiind hirotoniți ca preoți, nu își puteau asuma funcțiile liturgice aparțind unui cleric hirotonit și nu puteau îndeplini fastul și rânduiala unei slujbe de seară, așa cum era aceasta săvârșită într-o biserică sau catedrală.

Sfânta Împărtăşanie este foc ce arde pe cei nevrednici! (Protosinghelul Vichentie Mălău)

Astăzi mulţi caută duhovnici dintre cei mai lesne iertători şi încă îi roagă să nu le dea canon mult. Ba încă ar mai cere graţiere definitiv. Unii nu uită să ceară imediat şi voie de împărtăşanie, indiferent de greutatea păcatelor. Aceasta, ca să-i creadă lumea vrednici. O, ce nebunie fără leac! 

Protosinghelul Vichentie Mălău nu judeca pe nimeni, ci se ruga şi plângea

Odată, a venit la el un călugăr şi i-a zis:  – Părinte stareţ, am văzut pe cineva mâncând de dulce în zi de post.  – Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a răspuns bătrânul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mâncat!

Cel ce împlinește canonul său este fiu adevărat al Bisericii

Dacă îți împlinești canonul duhovnicului tău, arăți că într-adevăr te pocăiești și ești fiu cu adevărat al lui Dumnezeu.

Credința trebuie să fie o alegere liberă, altfel nu are nicio valoare

Dacă cea aflată pe patul de moarte ar fi încuviințat câtuși de puțin, dacă ar fi spus doar: „Da, cred, botezați-mă!” înainte de a-și pierde cunoștința, atunci s-ar fi putut face una ca aceasta, însă ea nici măcar o dată nu a răspuns cu „Da!” la mulțimea rugăminților surorii sale creștine.

Protosinghelul Nicodim Măndiţă – Să nu irosim timpul în zadar!

Timpul este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi făcut în viaţă. Dacă plângi numai şi nu pui început bun, nu te foloseşti. De aceea să fim cu grijă, să nu ne găsească moartea dormind.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – despre chemarea pentru viaţa monahală

Unii vin la mănăstire că văd slujbe frumoase, sau la îndemnul unor rude, sau din sărăcie în familie, sau că sunt puţin bolnavi, sau că nu se înţeleg în casă, sau ca să se pocăiască de păcatele tinereţii, sau ca să ajungă preoţi, sau din alte pricini. Însă cel mai bine este când vine omul chemat de Dumnezeu, prin glasul stăruitor al conştiinţei şi cu binecuvântarea duhovnicului său. Aceasta este cea mai frumoasă chemare de Sus la viaţa îngerească!

„Cine se roagă numai din carte, acela nu se roagă”

Fără smerenie nu poţi să zideşti. Rugăciunea, dacă este aşezată pe smerenie şi izvorăşte din smerenie, atunci curge, cântă inima. Dar dacă nu este aşezată pe smerenie, deşi te străduieşti, rugăciunea este ca o aramă răsunătoare şi ca un chimval răsunător.

Pagini