Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica ‒ duhovnicul care postea numai cu pâine și apă
După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, iar sâmbăta şi duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mângâie cu hrană, cu înfrânare.
Cuviosul Calinic, încă pe când era călugăr tânăr în Mănăstirea Cernica, postea foarte mult, îşi împlinea regulat canonul şi pravila cu multă osârdie şi se lupta împotriva somnului. Dormea numai trei ceasuri pe noapte, însă nu întins pe pat, ci pe un scăunel într-un colţ al chiliei, după mărturia bătrânului Hariton, iar ziua lucra împreună cu părinţii la ascultările cele mai grele ale mănăstirii.
După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic şi-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă după apusul soarelui, iar sâmbăta şi duminica să meargă la trapeză împreună cu părinţii şi să se mângâie cu hrană, cu înfrânare.
Mărturisesc părinţii care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că faţa îi era mereu palidă de multa postire şi ochii adânciţi în orbite din pricina multei privegheri şi a atâtor lacrimi, căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune.
În anul 1813, murind de boala ciumei mulţi preoţi călugări din Mănăstirea Cernica, stareţul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Fiind însă foarte ascultător şi lăsându-se în voia lui Dumnezeu, a primit Taina Sfintei Preoţii, săvârşind cele sfinte în toată viaţa sa, cu lacrimi şi cu multă evlavie.
După primirea darului preoţiei, Sfântul Calinic a început şi mai mult a se nevoi şi a sluji cu osârdie tuturor. Că era plin de dumnezeiasca dragoste către toţi, după cuvântul ce zice: „Dacă vrei să te iubească toţi, iubeşte şi tu pe toţi”. De vedea pe cineva scârbit, împreună cu el se întrista; pe cei bolnavi îi cerceta şi după ale sale puteri îi mângâia, iar pe săraci mereu îi miluia. Pentru aceasta, toţi îl iubeau ca pe un adevărat tată şi părinte duhovnicesc.
Sfântul Calinic era atât de smerit, încât pe cât se înălţa cu cinstea şi cu darul de către toţi, cu atât mai mult se smerea către toţi, după cuvântul Domnului, Care zice: „Care dintre voi va vrea să fie mai mare, să vă fie vouă slugă” (Matei 20, 26).
Ajungând Cuviosul Calinic duhovnic al Mănăstirii Cernica, aproape toţi părinţii şi fraţii din obşte se mărturiseau la sfinţia sa, pentru că toţi se cucereau de nevoinţa lui şi îşi făceau adăpostire şi mângâiere supărărilor lor. Era atât de iscusit duhovnic, că veneau la spovedanie nu numai monahii, ci şi multă lume din afară, şi chiar mitropolitul.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 412-413)
Arhimandritul Dometie Manolache – un apostol al zilelor noastre
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro