Schimonahia Olimpiada, de la Mănăstirea Văratec (1757-1842)

Această râvnitoare călugăriţă era fiică de preot din oraşul Iaşi. La vârsta legiuită s-a căsătorit. Dar, răposând soţul ei, a părăsit grijile lumii şi s-a dus să slujească lui Hristos în Mănăstirea Topoliţa din ţinutul Neamţ. Acolo a fost făcută rasoforă, primind numele de Olimpiada, în loc de Bălaşa. Neîmpăcându-se cu rânduiala mănăstirii, a venit la Stareţul Paisie, care i-a poruncit, în urma unei descoperiri avute, să caute, împreună cu Schimonahia Nazaria, un loc de mănăstire, unde să se nevoiască în tăcere, în rugăciune şi în tăierea voii. De aceea, luând binecuvântare, a plecat să caute un loc potrivit şi retras de lume. Şi aflând loc de linişte în pădurile Văratecului, cu sfatul Cuviosului Iosif Pustnicul, a început construcţia unei biserici din lemn, în anul 1785. Aşa a luat naştere Schitul de maici Văratec. În anul 1787 au fost strămutate aici şi călugăriţele din Mănăstirea Topoliţa, sub egumenia schimonahiei Nazaria de la Durău. Acum primeşte tunderea în marea schimă şi rasofora Olimpiada.

Văzând că soborul maicilor se măreşte, iar biserica de lemn este neîncăpătoare, schimonahia Olimpiada a adunat fonduri de la oameni iubitori de Hristos şi a început zidirea unei biserici mult mai mari. În anul 1808, biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a fost terminată. Tot prin osârdia maicii Olimpiada s-a construit în anul 1817 o biserică de lemn la cimitir, în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, zidul de incintă şi chilii pentru călugăriţe.

Cu toate că schimonahia Olimpiada era „Marta” mănăstirii, ea nu uita nici de cele duhovniceşti. La slujbele bisericii era nelipsită, la ascultare, cea dintâi, iar pravila şi canonul le făcea regulat. Se îndeletnicea, mai ales noaptea, cu citirea Sfintei Scripturi şi cu scrierea cuvintelor Sfinţilor Părinţi, pentru ea şi pentru ucenicele ei.

Sufletul maicii Olimpiada era împodobit şi cu smerita cugetare. De mai multe ori fiind rugată să fie stareţă, ea n-a primit, socotindu-se nevrednică. Totuşi, în anul 1822 a primit să fie stareţă şi maică duhovnicească soborului, care număra peste 300 de călugăriţe, şi a povăţuit cu multă înţelepciune sfânta mănăstire timp de şase ani de zile. Apoi, mutându-se Cuviosul Iosif din viaţa aceasta, s-a retras şi maica Olimpiada din stăreţie. În anul 1834 este aleasă pentru a doua oară stareţă a Mănăstirii Văratec, pe care o conduce duhovniceşte până în anul 1842, când se mută la veşnica odihnă în vârstă de 85 de ani. Aceasta a fost viaţa şi ostenelile schimonahiei Olimpiada.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 361-362)