cuvânt de folos

Ieroschimonahul Paisie Olaru – Cel mai greu păcat al lumii de azi

Cel mai greu păcat care stăpâneşte în lume astăzi este necredinţa în Dumnezeu, că de aici se nasc toate păcatele pe pământ. Că, dacă omul nu crede şi nu se teme de Dumnezeu, nu mai are nici un sprijin, nici o nădejde, nici o bucurie, nici un scop pe pământ şi cade în toate relele şi în prăpastia deznădejdii, de care să ne izbăvească Hristos şi Maica Domnului.

Ieroschimonahul Paisie Olaru – să împlinim prin fapte sfaturile pe care le primim

„Spunem noi câte un cuvânt de sfătuire celor ce vin până aici, dar când aud că trebuie să-l pună în practică, adică să se roage mai mult, să postească, să ierte pe aproapele lor, se întorc abătuţi acasă. Le spun unora de zece ori să nu mai facă cutare păcat, să lase beţia şi desfrânarea, ca să nu-şi piardă sufletul, dar ei, deşi făgăduiesc, îl fac mai departe.”

Testamentul duhovnicesc lăsat de Protosinghelul Ioanichie Moroi ucenicilor săi

„Marţi mă duc la Tata! Marţi mă duc la Tata!” Într-adevăr, marţi, 5 septembrie 1944, Protosinghelul Ioanichie Moroi şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, lăsând în urmă o obşte aleasă de 40 de călugări.

Protosinghelul Vichentie Mălău lua aminte de sine şi nu judeca pe nimeni

Lucrând într-o zi cu fraţii la grădină şi observând pe unii că râd şi vorbesc de rău, a suspinat în sine şi-a zis: „Ei, fraţilor, mi-aduc aminte ce zicea Sfântul Pavel: «Niciodată nu am scos cuvânt deşert din gura mea». Iar eu, ticălosul, întotdeauna clevetesc, cârtesc, vorbesc de rău pe fratele meu şi râd, în loc să plâng pentru păcatele mele. Vai mie, fraţilor, se apropie ceasul morţii mele şi nu ştiu ce răspuns voi da înaintea lui Hristos!”.

Protosinghelul Vichentie Mălău – ce înseamnă un hram adevărat?

În anul 1927, la hramul Mănăstirii Secu a venit lume multă. Părintele Vichentie i-a primit pe toţi cu dragoste, i-a odihnit şi ospătat; iar din darurile aduse a împărţit la slujitori, la călugări şi la săraci. Văzând aceasta, casierul mănăstirii i-a zis: „Părinte stareţ, dar totul împărţiţi? Mănăstirea cu ce mai rămâne, că s-au cheltuit atâţia bani cu hramul?”. „Lasă, părinte Eftimie. Astăzi am prăznuit ziua Sfântului Ioan Botezătorul. La hram, mănăstirea nu trebuie să câştige, ci să se roage şi să facă milostenie la toţi. Acesta este un hram adevărat!”.

Sfântul Daniil Sihastrul – ctitor duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Ştefan cel Mare

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc lăcaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

Sfântul Nicodim de la Tismana, întemeietorul Mănăstirilor Vodiţa, Tismana şi Prislop

Fiind în sudul Dunării, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, vine în Ţara Românească şi se aşază pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vladislav-Vlaicu Vodă şi al sihaștrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”, pe care o sfinţeşte în anul 1369.

Protosinghelul Vichentie Mălău îi primea pe credincioşi cu bucurie şi dragoste

Le asculta necazurile, îi mărturisea, le rânduia canon, îi mângâia cu alese cuvinte duhovniceşti şi îi odihnea. A doua zi iarăşi îi ducea la trapeză, îi servea singur cu mâncare, le dădea pâine pentru drum, îi petrecea până la poartă şi, binecuvântându-i, îi libera cu pace.

Monahul Veniamin Iorga – sfaturi pentru fraţii de călugărie

„Ei, părinţilor, mare dar este călugăria! Să slăvim pe Hristos Împăratul şi pe Maica Luminii, că altă nădejde nu avem. Să ne păzim mintea curată şi să ne izbăvească Dumnezeu de desfrânare. Că acesta este cel mai greu război al călugărului. Iar pentru gânduri să ne pocăim cu lacrimi întotdeauna.”

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”

Pagini