cuvânt de folos

De ce și pentru ce avem nevoie de duhovnic?

Trebuie, mai ales, să împlinim cu fapta poveţele, sfaturile şi îndrumările duhovnicului, petrecându-ne viaţa în bună cuviinţă.

Sfântul Nicodim de la Tismana, întemeietorul Mănăstirilor Vodiţa, Tismana şi Prislop

Fiind în sudul Dunării, în urma unei descoperiri dumnezeieşti, vine în Ţara Românească şi se aşază pe valea râului Vodiţa, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vladislav-Vlaicu Vodă şi al sihaștrilor din partea locului, zideşte chilii şi biserică de piatră cu hramul „Sfântul Antonie cel Mare”, pe care o sfinţeşte în anul 1369.

Răbdare și iar răbdare, ca să ne vedem în Rai!

„Iată ultimul meu cuvânt: răbdare, răbdare, răbdare! Şi când ţi se va părea matale că ai gătit-o, ia-o din nou de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare!” „Dar până când, părinte Vichentie?” „Până la uşa mormântului! Apoi, dragii mei, vom merge noi acolo în grădina Raiului. Şi acolo cântă păsări aşa de minunat! Şi sunt copaci cu flori şi fructe de aur! Şi pajişti care veşnic înfloresc. Şi sunt izvoare cu ape limpezi! Acolo vom vedea cetele sfinţilor. Acolo vom auzi cântările îngerilor. Acolo vom petrece în veci cu Domnul. Deci, fraţii mei, acolo în Rai să ne întâlnim!”

Viaţa duhovnicească din Mănăstirea Neamţ sub stăreţia Sfântului Paisie

„Prin chilii unii scriau cărţi, alţii împleteau, alţii torceau lână, alţii coseau camilafce şi potcapuri, făceau metanii, ţeseau stofe pentru rase şi mantii, făceau cruci şi linguri sau se ocupau cu alte lucruri manuale. Toţi erau sub supravegherea duhovnicilor, la care-şi mărturiseau păcatele şi gândurile de două ori pe zi: dimineaţa spuneau pe cele făcute noaptea, iar seara pe cele făcute ziua. Fără binecuvântarea duhovnicului, nimeni nu îndrăznea să facă ceva, nici măcar să mănânce un fruct.”

Ce nu pot face oamenii, face Dumnezeu într-o clipă

„Fraţilor, să aveţi credinţă în Dumnezeu, că ce nu pot face oamenii, face El într-o clipă. De nimic să nu vă temeţi, decât de Dumnezeu. De aceea păziţi poruncile Lui ca lumina ochilor, că a Lui este slava în vecii vecilor. Amin!”

Cuviosul Iov Sihastrul – cel mai vestit pustnic din împrejurimile Mănăstirii Râșca

În anul 1574, prădând turcii mănăstirile şi satele Moldovei, au jefuit şi odoarele Mănăstirii Râşca. Atunci, toţi călugării şi însuşi Cuviosul Ioan de la Râşca s-au retras în munte la pustnicul Iov şi acolo s-au nevoit împreună câţiva ani, răbdând multe primejdii până ce iarăşi s-a liniştit ţara. La acest fericit sihastru venea adesea Arhiepiscopul Ioan „cel Sfânt” de la Râşca pentru cuvânt de folos şi multe făcea după sfatul lui.

Sfântul Daniil Sihastrul – ctitor duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Ştefan cel Mare

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ştefan Voievod şi împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfinţit acest dumnezeiesc lăcaş, însuşi Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

Protosinghelul Vichentie Mălău – cuvinte ziditoare de suflet

Cea mai sigură cursă a diavolului pentru om este amânarea. „Ai vreme să te închini - zice el - să posteşti mai pe urmă, diseară, mâine!”. Şi tot te amână, până mori. Iată, aşa se pierde omul singur, cu voia lui, nepocăit. A cui este vina?

„Numai prin credinţă, fără fapte, nu este cu putinţă mântuirea” – Sfântul Paisie de la Neamţ

În Mănăstirea Neamţ zidi spital pentru bolnavi şi case de oaspeţi. Stareţul rânduia pe cei bătrâni şi bolnavi la spital, încredinţându-i fratelui Onosie, bolnicerul mănăstirii. El cerea îngrijitorilor să slujească bolnavilor ca lui Dumnezeu, să le dea mâncare cât mai bună, pâine albă şi vin, să-i spele săptămânal şi să le menţină curăţenie exemplară în bolniţă.

Protosinghelul Vichentie Mălău îi primea pe credincioşi cu bucurie şi dragoste

Le asculta necazurile, îi mărturisea, le rânduia canon, îi mângâia cu alese cuvinte duhovniceşti şi îi odihnea. A doua zi iarăşi îi ducea la trapeză, îi servea singur cu mâncare, le dădea pâine pentru drum, îi petrecea până la poartă şi, binecuvântându-i, îi libera cu pace.

Pagini