duhovnic

Spovedania şi Împărtăşania, temelia creșterii duhovniceşti ‒ Părintele Ioil Gheorghiu

Deasa spovedanie a gândurilor zdrobește cuibul vrăjmaşului, care se luptă asupra noastră, şi păcatul nu poate prinde rădăcină. Iar Sfânta Împărtăşanie, primită cu multă pregătire, cu post şi rugăciune, după sfatul duhovnicului, aduce omului iertare de păcate, harul mântuirii, bucurie şi multă nădejde.

Prin mărturisirea păcatelor se vindecă rănile sufletești

Cineva, amăgindu-se, grăiește: „Astăzi să-mi fac plăcerea mea, iar mâine mă voi pocăi”. Dar cine știe de va ajunge sau nu ziua de mâine? Că, fără de veste, vine moartea și-l pierde pe el.

Mitropolitul Iosif Naniescu – sfătuire de taină, în vis, cu Mitropolitul Veniamin Costachi

După ce a fost ales părinte şi păstor al Moldovei, mitropolitul Iosif Naniescu a plecat cu trenul din Bucureşti spre Iaşi, pentru instalare. În vagon a adormit puţin şi a visat pe marele mitropolit Veniamin Costachi care, apropiindu-se, îi dădea sfaturi să termine catedrala din Iaşi începută de el. Acelaşi vis l-a avut în noaptea aceea şi duhovnicul Mitropoliei din Iaşi, arhimandritul Ierotei Maximescu.

Lacrimile de rugăciune ale Mitropolitului Iosif Naniescu

Acest smerit şi vrednic de pomenire slujitor al Bisericii lui Hristos avea încă mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea întotdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi. Era, de asemenea, un neîntrecut predicator şi duhovnic iscusit, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui.

Mitropolitul Iosif Naniescu, mare binefăcător al elevilor şi studenţilor

În tot timpul anului, mitropolitul Iosif ajuta elevi şi studenţi de toate vârstele, fără alegere. Le dădea hrană, le plătea taxele şcolare, le dădea bani de cheltuială, susţinea studenţi din salariul său în ţară şi peste hotare. Sala de mese de lângă bucătăria mitropolitului era adevărată cantină de şcoală. La sfârşitul anului însă, fiecare era dator să-i înfăţişeze situaţia şcolară. 

Cuviosul Pahomie Ieromonahul, egumen al Mănăstirii Peri

Ca exarh patriarhal, cuviosul Pahomie umbla din sat în sat, sfinţea biserici noi, rânduia preoţi, judeca neînţelegerile bisericeşti, îmbărbăta pe ţărani, învăţa şi apăra dreapta credinţă. De asemenea, conducea duhovniceşte şi Mănăstirile Ieud, Bârsana şi Peri din Maramureş, în care se nevoiau zeci de călugări, buni slujitori ai Bisericii lui Hristos, duhovnici pentru credincioşi, mărturisitori şi apărători ai credinţei ortodoxe.

Cuviosul Pavel Sihastrul, duhovnicul Sfintei Teodora de la Sihla

Râvnind vieţii marilor părinţi, Ieroschimonahul Pavel s-a retras şi el la pustie, în pădurile seculare dintre Sihla şi Râpa lui Coroi. Aici este un loc tăinuit şi binecuvântat de Dumnezeu, unde s-au nevoit cei mai mari sihaştri din Munţii Sihlei. Şi nimeni, afară de cei aleşi şi iubiţi de Duhul Sfânt, nu putea să vadă pe aceşti cuvioşi, nici să le descopere bordeiele lor.

„Știți când suntem noi recunoscători față de Dumnezeu? Când vedem moartea cu ochii” – Pr. Visarion Alexa

Asta înseamnă recunoștință: ca în orice situație te-ai afla, oricât de grea, să înveți să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru ce ai, să nu te mâniezi, și să nu te înveninezi și să apelezi la răzbunare, care știți dumneavoastră a cui armă este.

Mitropolitul Gheorghe I a păstorit Biserica lui Hristos din Moldova timp de 34 de ani

Marele Mitropolit Gheorghe, cel dintâi rugător către Dumnezeu al Moldovei, era el însuşi un exemplu viu de sfinţenie, de cuvioşie, de smerenie şi de iubire către toţi. Purta mare grijă de copiii orfani şi de văduvele de război, care erau atât de numeroase în vremea sa. O grijă deosebită avea şi pentru zecile de mii de oşteni căzuţi în desele războaie. La porunca sa, osemintele lor erau adunate la mănăstiri şi biserici, iar numele lor erau scrise în marile pomelnice ctitoreşti. În anumite zile de peste an, şi mai ales la hramuri, se făceau în toată Moldova liturghii, parastase şi praznice de obşte pentru odihna sufletelor fericiţilor ctitori şi eroi ai neamului.

Cuviosul Dometian Arhimandritul, mare egumen al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa

Fiind călugăr învăţat şi iubit, atât de soborul părinţilor, cât şi de marele domn Alexandru cel Bun, arhimandritul Dometian a fost numit, la 7 ianuarie 1407, stareţ al Mănăstirilor Neamţ şi Bistriţa, „ca să fie aceste mănăstiri nedespărţite una de alta”. Din acest moment au fost unite ambele mănăstiri sub aceeaşi conducere mai bine de 20 de ani.

Pagini