iubirea lui Dumnezeu

Ridică-te, că Domnul cheamă. Ridică-te, că Domnul lucrează!

Sfântul Isaac Sirul spune că toate păcatele sunt praf şi pulbere înaintea lui Dumnezeu şi că un singur păcat există, acela de a fi insensibil la lucrarea pe care o face Dumnezeu cu noi. Această lucrare se face atunci când ai terminat păcatul şi te-ai gândit să te ridici să te rogi.

Golgota

Te țintuim pe cruci de nedreptate Prin cuiele uciderii de frate...

Un moment de fericire cu Dumnezeu

Să ne oprim, să-I acordăm timp lui Dumnezeu nu ar trebui să fie o obligaţie anevoioasă, o datorie pe care să o săvârşim pentru a fi creştini „corecți”! Să ne oprim din dragoste, din plăcere, pentru fericirea de a petrece un bun moment cu Domnul şi Prietenul vieţii noastre!

O pildă pentru păcătoșii care se pocăiesc

Aşadar, fiul desfrânat a intrat în calea pocăinţei – şi luaţi aminte cum l-a primit tatăl lui, cu ce bucurie şi dragoste mare. Văzându-l din depărtare, i-a alergat în întâmpinare, a poruncit robilor să aducă haina şi încălţămintea cea mai bună, şi să pună inel în degetul lui, şi să facă pentru el ospăţ.

Omul, căindu-se sincer, ajunge într-o mare măsura la pocăinţă adevarată, şi se mântuieşte

Când omul se pocăieşte de păcat şi se întoarce către Dumnezeu, imediat iubirea dumnezeiască îşi întinde braţele şi-l îmbrăţişează pe fiul risipitor.

Cum putem noi, oamenii, să învățăm iubirea?

Învăţăm iubirea nu prin silogisme, reflecţii, analiză, ci prin imitarea acestui mod de existenţă înfăptuit de Dumnezeu. Noi încercăm să realizăm acelaşi mod de existenţă. Desigur, suntem făpturi create, natura noastră este limitată, avem nevoie de aceste silogisme, de aceste analize, însă avem nevoie să învăţăm în permanenţă că toate acestea nu sunt suficiente pentru a ne oferi cunoştinţa adevărului iubirii. Ne trebuie o cale, o lucrare reală: Sfântul Ioan ne spune: „Cel ce nu iubeşte nu L-a cunoscut deloc pe Dumnezeu, căci Dumnezeu este Iubire”.

De ce „să mulțumim Domnului”?

Mulțumim lui Dummnezeu deoarece noi, făpturi nevrednice fiind, slujim împreună cu îngerii dumnezeiasca Liturghie, în care Domnul ni se dă nouă ca rob, spre jertfă. Ca un „divin prizonier”, se lasă jertfit, pentru ca să ne scoată pe noi din robia păcatelor și a morții.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu ‒ iubirea Lui nu ne părăsește niciodată

Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm, însă, pe El... Atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi.
Dumnezeu știe cele de care aveți nevoie mai înainte de a-I cere și El va da cu ușurință și cu îmbelșugare cele necesare.

Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi

Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. 

Pagini