iubirea lui Dumnezeu

Noi suntem copiii lui Dumnezeu ‒ iubirea Lui nu ne părăsește niciodată

Dumnezeu nu ne lasă niciodată. Noi îl lă­săm, însă, pe El... Atunci când părinţii aduc un copil pe lume, cu cât se nevoiesc să-l crească, cu atât îl iu­besc mai mult şi îi doare pentru el. Tot astfel şi Dumnezeu, ne-a adus în lume, S-a nevoit într-un fel, ne-a crescut şi S-a ostenit să ne facă ceea ce suntem. Acum chiar dacă ar să vrea să ne lase, nu poate ‒ pentru că Îl doare pentru noi.
Dumnezeu știe cele de care aveți nevoie mai înainte de a-I cere și El va da cu ușurință și cu îmbelșugare cele necesare.

Să învăţăm să iubim, iar nu să cerem să fim iubiţi

Să-i iubim pe toţi şi să facem jertfe cât putem mai mari, pentru toţi fraţii cei întru Hristos, dezinteresat, fără să aşteptăm laude şi iubire de la ei. 

Cum ne-a iubit Hristos pe noi?

Am înţeles încă o dată, încă puţin, că iubirea pe care ne-o poartă El poate deveni, la un moment dat, în ochii celorlalţi, banală – ea este atât de simplă, încât orice cuvânt în plus, care încearcă să o explice, pare să o schimonosească!

Protosinghelul Iosif Rusu – la Judecată, de partea noastră vor sta toți cei cărora le-am făcut bine

„Vai, tată, ce o să facem noi la Judecată? Acolo toate faptele noastre ne vor ieşi înainte! De aceea avem nevoie de rugăciune, de smerenie, de lacrimi şi metanii. Să te rogi, tată, să te închini lui Dumnezeu, să îndemni, să faci milostenie. Dacă nu ai ce da, măcar un cuvânt bun să dai săracului, să nu plece nemiluit, că Dumnezeu îl trimite spre mântuirea noastră.”

Cei ce trăiesc singuri, în peşteri, ajută Biserica?

Sufletul are puteri înfricoşătoare, pe care le răsfrânge în toate cele înconjurătoare. Astfel şi locurile sfinţite ne înrâuresc şi ne înalţă. 

Să-L cunoști pe Hristos înseamnă să te naști bucuriei

Creştinul nu scapă condiţiei comune, el trăieşte, ca toţi ceilalţi, în păcat şi moarte, însă Hristos, învăluindu-l cu Prezenţa Lui eliberatoare, a luat răului puterea lui de destin. De aceea, unde s-a înmulţit păcatul, a prisosit harul (Romani 5,20), adică bucuria.

Pocăinţa – darul iubirii lui Dumnezeu către om

În fiecare zi mă gândesc că păcătuiesc, dar doresc ca tot ce mi se întâmplă să prefac în rugăciune şi să nu-l închid înlăuntrul meu.
Dumnezeu are mii de moduri ca să te facă să vezi iubirea Lui. Hristos poate să schimbe nefericirea într-un cântec melodios de preaslăvire.
___   Părintele Efrem Filotheitul

Dacă şi Iacob Sihastrul a căzut, noi ce şanse mai avem?

Dacă un Iacob Sihastrul a putut să comită viol şi crimă, cine suntem noi să ne mirăm de păcatele pe care le săvârşim? Teribila cădere a acestui sfânt nu reprezintă însă pentru noi o posibilă scuză de invocat la Judecata de Apoi, ci un îndemn la a avea nădejde că nu există păcate pe care Dumnezeu să nu le poată ierta. Că mai importante decât orice sunt „duhul umilit, inima înfrântă şi smerită”.

Pagini