„Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?” (Matei 22,12)

Dacă Dumnezeu m-a chemat la nunta Fiului Său, Iisus, înseamnă că mă socotește prieten. Iar despre prietenii Mirelui, Înaintemergătorul Ioan spune că se bucură de nunta Lui. Și că ei se micșorează ca El să crească în ochii și în inimile invitaților. Sunt tot mai preocupați de El și tot mai puțin de ei înșiși. Haina lor de nuntă e smerenia plină de bucurie.

E luni. Cei „chemați” se întorc ușurați la viețile lor: nunta Liturghiei la care au stat tot timpul serioși, gravi, privind des la ceas, s-a sfârșit. Mâncarea a rămas neatinsă. Asemenea și vinul...

Cei „aleși” sunt încă puțin amețiți de petrecerea Nunții care continuă în inimile lor toată săptămâna. Căci, fără Nunta lui Iisus, viața lor n-ar avea niciun sens și nicio bucurie, ci ar fi doar întuneric și scrâșnire de dinți.

Însă cei „chemați” se simt acasă doar în acest întuneric cu scrâșnet de dinți. Pe care îl recomandă cu fervoare și altora, ca fiind adevăratul creștinism.