mărturisirea păcatelor

Rânduiala Tainei Spovedaniei

Preotul este dator să atragă atenţia penitenţilor sau să-şi catehizeze din vreme credincioşii că mărturisirea lor, pentru ca să le fie de folos, trebuie să îndeplinească unele condiţii. Să fie benevolă, adică făcută din toată inima şi din proprie iniţiativă, să fie completă, adică să cuprindă toate păcatele făptuite de la ultima spovedanie şi să nu ascundă nimic, să fie sinceră şi obiectivă, adică să arate păcatele aşa cum s-au săvârşit, fără să caute să ascundă, și să fie făcută cu umilinţă şi zdrobire de inimă, deci cu adâncă părere de rău pentru păcatele săvârşite şi cu dorinţa sinceră şi hotărârea de a nu le mai repeta.

Care este rolul întrebărilor în Taina Spovedaniei?

Chiar în cazul unei bune mărturisiri, duhovnicul nu se poate dispensa cu totul de a întreba, ci este nevoit aproape întotdeauna să intervină cu întrebări. Acestea îi sunt necesare spre a obține de la penitent lămuririle suplimentare necesare, în vederea aprecierii faptelor din punct de vedere al naturii lor și al altor condiții, care hotărăsc gradul lor de gravitate.

Legătura Sfântului Maslu cu Spovedania și Euharistia

Pentru un ortodox, primirea Euharistiei este cea mai profundă și mai deplină expresie a apartenenței la Biserică. Este scopul Tainei Spovedaniei, care ne împacă atunci când cădem în păcat și ne reașază în comuniune cu Biserica. Prin urmare, este firesc ca Sfântul Maslu, care și el oferă vindecare, iertare și restaurare, să culmineze în primirea Euharistiei.

Cine poate săvârși Taina Spovedaniei

Prin hirotonie, orice preot capătă în chip virtual puterea dezlegării păcatelor, dar dreptul de a o exercita în practică se acordă de către arhiereu prin hirotesie specială.

Care sunt condiţiile canonice ale Spovedaniei?

Dacă condiţiile canonice sunt împlinite, duhovnicul este dator să facă dezlegarea păcatelor mărturisite, punând mâinile pe capul credinciosului care stă în genunchi.

Temeiuri scripturistice cu privire la Taina Spovedaniei

Ca răspuns la căința pe care o cere omului, Hristos, în vremea vieții Sale pământești, a iertat păcatele celor care au venit către El (Matei 9, 2; Luca 7, 47-49) și arată că tuturor le sunt iertate cu prețul vărsării scump Sângelui Său (Matei 26, 28).

Dumnezeu și suferința: Câteva reflecții despre problema teodiceei

Problema teodiceei a preocupat teologia creștină dintru început. Lucrul acesta ni-l arată Omilia Sfântului Vasile cel Mare, intitulată Că Dumnezeu nu este autorul relelor, și câteva reflexii ale Sfântului Maxim din Răspunsuri către Talasie (Filocalia rom., vol. III). Pe învățătura celor doi Sfinți Părinți își întemeiază viziunea în această problematică și Părintele Stăniloae, în primul volum al Dogmaticii sale.

Unul pe altul îndemnaţi-vă spre pocăinţă!

Şi precum o bubă, cât este ascunsă şi acoperită, nu se tămăduieşte, ci când iese deasupra, la arătare, atunci se vindecă fără osteneală, tot aşa şi păcatul, cât este tăinuit şi ascuns, nu se iartă.

Cine trebuie să se spovedească?

„Toţi trebuie să ne pocăim: şi mireni şi călugări, şi preoţi şi arhierei nici unul să nu se depărteze de la pocăinţă, pentru că toţi am greşit şi greşim şi suntem datori să ne pocăim... Iar cum că spovedania sau pocăinţa e trebuincioasă şi pentru preoţi, ca şi pentru călugări şi mireni, chiar apostolul mărturiseşte zicând: «Mărturisiţi-vă păcatele unul altuia şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă tămăduiți».”

„Am păcătuit!”

E chiar atât de greu să-ți mărturisești păcatul? Dar, dacă nu te osândești singur pe tine, îl vei avea osânditor pe diavol.

Pagini