Cine poate săvârși Taina Spovedaniei

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Cine poate săvârși Taina Spovedaniei

Prin hirotonie, orice preot capătă în chip virtual puterea dezlegării păcatelor, dar dreptul de a o exercita în practică se acordă de către arhiereu prin hirotesie specială.

Cei care pot săvârși Taina Spovedaniei sau pot mărturisi sunt arhiereii şi preoţii duhovnici. Nu orice preot poate spovedi, pentru că darul duhovniciei, adică dreptul de a lega şi a dezlega păcatele, aparţine, de fapt, arhiereilor, ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli, cărora le-a încredinţat Mântuitorul acest dar, dar aceştia îl pot transmite și preoţilor printr-o delegaţie sau hirotesie specială, deosebită de hirotonie. Prin hirotonie, orice preot capătă în chip virtual puterea dezlegării păcatelor, dar dreptul de a o exercita în practică se acordă de către arhiereu prin hirotesie specială.

Până la o vreme, darul acesta se dădea numai preoţilor mai în vârstă, cu autoritate şi cu experienţă. Astăzi, însă, se dă, de obicei, mai tuturor preoţilor de enorie, îndată după hirotonie. Canonisirea şi iertarea păcatelor mai grele, ca lepădarea de credinţă, uciderea, păcatele legate de exercitarea slujbei preoţeşti, dezlegarea de jurământ (blestem) constituiau până nu demult un drept rezervat exclusiv arhiereilor.

Monahii care n-au hirotonie de preot nu pot spovedi, pentru că ei, neavând darul preoţiei, nu pot da dezlegarea păcatelor. Cu delegaţia specială a arhiereului, ei pot însă asculta doar mărturisirea păcatelor, pentru a le transmite arhiereului, sau pot îndeplini unele însărcinări în legătură cu spovedania (de exemplu, să-l înveţe pe cel care se spovedeşte, să-i citească din canoane).

Este bine să nu schimbăm duhovnicul decât la caz de mare nevoie (de pildă, când ne mutăm cu locuinţa în altă parohie, mai depărtată). În tot cazul, un duhovnic nu-l poate dezlega pe cel legat de alt duhovnic, atâta vreme cât trăieşte acela.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, p. 311)