mila lui Dumnezeu

Cele şapte trepte ale pocăinţei – Protosinghelul Ioil Gheorghiu

Să ne spovedim păcatele, să nu le mai săvârşim şi să ne căim toată viaţa pentru ele. Aceasta este adevărata pocăinţă. Să facem tot ce putem ca să nu ne pierdem sufletul, că atunci toate vor fi în zadar. Faceţi tot ce puteţi, tot ce credeţi că este bun, spre slava lui Dumnezeu şi folosul oamenilor, că mai târziu nu veţi mai putea. Apoi, să aşteptăm mila lui Dumnezeu şi să nu ne pierdem nădejdea.

De ce răspundem la Liturghie cu „Doamne miluiește”?

De unde se poate vedea că mila lui Dumnezeu e tot una cu Împărăția Lui? Din aceea că Hristos, vorbind despre răsplata cu care El îi va încununa pe milostivi, o dată spune că aceștia vor fi miluiți, iar altădată că vor moșteni Împărăția Cerurilor.

Ieromonahul Amfilohie, primul egumen al Mănăstirii Pângăraţi

Neavând schitul biserică încăpătoare, s-a rugat Cuviosul Amfilohie multă vreme Sfântului Mucenic Dimitrie să-i trimită un om milostiv pentru a-l ajuta să zidească o biserică nouă din piatră. Pe la anul 1560, spune tradiţia, zăbovind domnitorul Alexandru Lăpuşneanu la Piatra-Neamţ, i s-a arătat marele mucenic în vis şi i-a poruncit să zidească o biserică de piatră la Schitul lui Simeon. Aşa s-a înnoit această sihăstrie sub egumenia lui Amfilohie, luând denumirea de Mănăstirea Pângăraţi.

Păzește-ți curăția minții, pentru ca postul să-ți fie de folos

„În zadar faci mii de metanii şi ţii nu ştiu câte zile de post şi alte nevoinţe mari, dacă nu-ţi păzeşti mintea. Căci zice Sfântul Isihie: «Nu avem nevoie pentru a ne mântui decât de minte trează». Iar paza minţii constă în trei lucruri: în a ne trezvi (a ne trezi cu mintea la cele ce gândim); a ne împotrivi păcatului cu mintea; apoi a chema pe «Doamne Iisuse» prin rugăciunea minţii. Căci atâta legătură are paza minţii cu rugăciunea inimii, cât au trupul şi sufletul.”

Zece pași spre fericire – lecții de viață

Fericit cel ce, luminându-și ochii inimii, Îl vede în sine întotdeauna pe Domnul ca în oglindă, că va primi ușurare de patimi și de gândurile viclene.

Candela care s-a aprins singură în noaptea de Înviere ‒ Pocăința unui păcătos și bunătatea lui Dumnezeu

În noaptea Învierii, întocmind o candelă dintr-un vas, a îngrijit-o şi a umplut-o cu untdelemn şi încă de seara a început să se roage, zicând: „Îndurate şi Milostive Doamne, Cela ce voieşti ca să se mântuiască toţi păcătoşii şi la cunoştinţa adevărului să vină, la Tine am scăpat, Mântuitorule al sufletelor noastre. Miluiește-mă pe mine, cela ce mult Te-am mâniat şi spre bucuria vrăjmaşului multe rele am făcut şi iată că mort sunt, ascultând la vrăjmaşul. Iar Tu, Cela ce pe cei necuraţi şi nemilostivi îi miluieşti, înveţi a milui pe aproapele, milostiveşte-Te spre a mea smerenie, că nimic nu este cu neputinţă la Tine, că lângă iad s-a pogorât sufletul meu”.

Monahul Atanasie Păvălucă cânta fără încetare psalmii lui David, așa cum îl învățase Moș Gheorghe Pelerinul

Când aveam 20 de ani şi umblam cu oile pe munţi, am învăţat Psaltirea pe de rost, cu porunca lui Moşul Gheorghe, şi de atunci o zic necontenit.

Pe unul îl binecuvântează Domnul cu ceva, iar pe altul, cu altceva

Nu degeaba spune înţelepciunea populară: „Măsoară de şapte ori până ce tai o dată”. Şi tocmai aceasta ne-am dezobişnuit a o mai face. Noi nu chibzuim şi nu măsurăm, ci cu toţii tăiem şi îmbucăţim, iar când o faci pe viu, doare.

Nu pleca urechea la bârfă și nu deschide gura ca să vorbești de rău

Să nu fie auzul tău ascultând cu dulceaţă limba clevetitorului, nici limba ta grăind ceva împotriva aproapelui în auzul iubitorului de defăimare, ca să nu cazi din dumnezeiasca dragoste şi străin să te afli de viaţa veşnică. Astupă gura celui ce cleveteşte la urechea ta, ca să nu săvârşeşti împreună cu dânsul un îndoit păcat: pe tine obişnuindu-te în patimile ce duc la pieire, şi pe acela neoprindu-l de a fi împotriva aproapelui.

Omul lacom trăiește într-o veșnică neliniște

Dintr-odată şi neseperat, prin mila nemărginită a Domnului, a căzut din cer ploaie bogată. În timp ce toți se bucurau și sărbătoreau, un anume om bogat mergea prin oraş trist, cu capul plecat şi galben la față ca un mort. Nişte oameni l-au întrebat atunci care era pricina tristeţii sale, iar el nu a putut să se ascundă.

Pagini