nădejde

Peștele, mreaja și Pescarul

De câte pescuiri minunate nu ne-a învrednicit oare și pe noi Domnul? Ca și-n cazul lui Petru, El ne-a pescuit pe noi. Ne-a așezat în mrejele iubirii și ale iertării și ne-a urcat în corabia mântuirii. Spre a ne feri de înec și a ne scoate la liman. Și de câte ori nu i-am zis noi, oare, să plece de la noi? Dar nu precum a făcut Petru, ci mai degrabă pe ton deranjat, ca Gherghesenii. Căci ceea ce am pus în prim plan nu a fost măreția Lui, ci micimea noastră.

„Ține mintea în iad și nu deznădăjdui!” – nădejde pentru o lume cufundată în păcat și izolare

Deși suntem căzuți în abisul păcatelor, nu trebuie să deznădăjduim niciodată. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât mulţimea răutăţilor noastre şi, dacă El vede gândul nostru bun şi intenţia de pocăinţă şi de întoarcere, ca un Tată Bun şi Iubitor, El iese în întâmpinarea noastră şi ne poartă pe braţele Sale către casa noastră şi casa Sa – Împărăţia Cerurilor.

Cum să se poarte femeile cu soții necredincioși

Este limpede că Apostolul are în vedere bărbaţii care nu cred în Evanghelie şi spune femeilor să fie soţii cât se poate de bune, în nădejdea că, văzând la ele o purtare atât de minunată, izvorâtă din creştinism, şi soţii necredincioşi să se încredinţeze de adevărul acestuia şi să se convertească.

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul, primul egumen al Mănăstirii Neamţ

Cuviosul Gherman Ieroschimonahul a povăţuit obştea sa până în anul 1362, devenind vestit duhovnic al călugărilor şi lucrător al rugăciunii lui Iisus, învăţând pe sihaştri această dumnezeiască lucrare. El a întemeiat în ţinutul Neamţ cea dintâi mănăstire şi prima vatră isihastă, ai cărei ucenici s-au răspândit apoi de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni.

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul – Cum să postim cu folos

„Ce folos este ca trupul să fie deşert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni şi ofiliţi de post, iar de pizmă şi ură să fim aprinşi? Ce folos este a nu bea vin şi a fi beţi de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne şi cu hulele a rupe carnea fraţilor noştri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode şi a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubeşte şi îi cinsteşte care se feresc de cele oprite.”

Cred, deci exist!

Credinţa nu este un dat, este un dar, este o alegere. Aleg să trăiesc precum cred şi în cine cred. De altfel, nici nu-i posibilă viaţa fără credinţă. Cine nu crede măcar în existenţa sa, nu poate trăi. Iar cine crede în existenţa sa are o formă de credinţă în Ziditorul vieţii sale. Însă, poate alege să nu creadă în El.

Fără Dumnezeu, chiar și Raiul ar fi un loc înfricoșător

Noi nu pătimim pentru că ar fi de trebuință. Pătimirea în sine nu este nimic altceva decât depărtarea noastră de Dumnezeu. Alături de Dumnezeu, chiar și în iad ne-ar fi bine.

„Dragostea este smerită față de Dumnezeu și față de oameni. Dar biruie întotdeauna!”

Aceasta este menirea noastră: să facem ca dragostea, chiar dacă osândită și „înlăcrimată”, cum spun poeții, să biruie întotdeauna asupra urii și a indiferenței.

Să ne trăim viaţa în ascultare duhovnicească!

Cea mai uşoară şi sigură cale de mântuire este a celui ce trăieşte toată viaţa în ascultare, adică face toate cu sfat şi binecuvântare, cu rugăciune şi întrebare.

Să-i compătimim pe cei bolnavi!

Însăși firea noastră ne cheamă la compasiune pentru cei asemenea nouă și religia ne insuflă să-i compătimim pe cei bolnavi.

Pagini