veșnicie

Satele...

Și-așa, un dor de simplitate te cuprinde... Când și cerul parcă e îmbătrânit... Doar vorba spune – Omenia nu se vinde! Și amintiți-mi – Veșnicia unde s-a născut?

În Biserică înaintăm către nemurire

În Biserică, prin Tainele care ne mântuiesc, nu există deznădejde. Chiar dacă suntem foarte păcătoşi, ne spovedim, ne citeşte preotul şi aşa suntem iertaţi, înaintăm către nemurire fără nicio frământare, fără nicio teamă. 

Dacă Hristos a biruit lumea şi noi suntem chemaţi la aceasta

„Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Dacă El a biruit lumea, aceasta înseamnă că El S-a făcut ca om mai presus de lume. Şi oricine crede întru El, biruind „legea păcatului care este în mădularele noastre” (Romani 7, 23), se face asemenea Lui, mai presus de lume.

Dumnezeu și epitrahilul din sacoșă de rafie

Când a intrat preotul pentru vecernie, și-a pus sacoșa pe grumaji, și a dat binecuvântarea. De fapt, nu mai era sacoșă. Domnul o făcuse epitrahil, brodat cu sufletele însetate ce-și caută izvorul din strana Veșniciei.

Când suntem atenți la suflet, simțim îndrumarea de la Dumnezeu

Creştinul nu trăieşte „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea şi o trăieşte. Cele pe care le citeşte în Evanghelie şi la Părinţi le îmbrăţişează, le trăieşte, intră în amănunte, le adânceşte, face din ele viaţă. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.

Tragedia omului constă în ignorarea vieții veșnice

Tragedia se găseşte numai în soarta omului, a cărui privire nu trece dincolo de hotarele acestui pământ.

Aceasta este Taina Căsătoriei: două persoane unite într-o singură ființă

Aceasta reprezintă în acelaşi timp deplinătatea căsătoriei duhovnicesc-sufletesc-trupeşti şi deplinătatea castităţii: când doi oameni se raportează unul la celălalt ca la ceva sfânt şi prefac toate relaţiile lor, inclusiv cele trupeşti, în Taină, în ceva care depăşeşte pământul şi se înalţă în veşnicie.

Agitația continuă ne împiedică să trăim cu adevărat

În jurul nostru ne întâmpină mereu lecţii de viaţă, dar nu ne învăţăm nicidecum minte, de parcă am fi orbi şi n-am vedea nimic. La drept vorbind, chiar suntem orbi sau mai bine zis, orbiţi: ne credem fără de sfârşit – pe noi înşine şi ceea ce ne înconjoară şi ne stăpâneşte.

Chemarea „Sfintele, sfinților” și cântarea „Unul Sfânt” de la Liturghie

Prin „Sfinți” înțelegem aici nu numai pe cei desăvârșiți în virtute, ci pe toti câți se străduiesc spre desăvârșire, chiar dacă n-au ajuns încă la ea. Nimic nu-i împiedică pe aceștia să se sfințească și ei prin împărtășirea cu Sfintele Taine și să devină sfinți, așa precum și Biserica întreagă se numește sfântă.

Postul, privegherile şi rugăciunea sunt trepte către viaţa veşnică

Toate eforturile noastre ascetice – postul, privegherile şi rugăciunea – sunt orientate spre a dobândi o mai mare părtăşie la „însăşi viaţa lui Dumnezeu”.

Pagini