Potrivit învățăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria și dragostea din căsătorie. În această iubire își au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă și maternă, cea pentru copii, precum și cea fraternă. Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie.

Având în vedere importanța deosebită a căsătoriei și a iubirii conjugale în viața unei persoane, precum și răspândirea opiniilor eronate și dăunătoare moralității și societății cu privire la căsătorie, este necesar să se cunoască condițiile în care căsătoria slujește cu adevărat binele omenirii.

Ca taină instituită de Dumnezeu, căsătoria creștină, prin caracteristicile și prin sarcinile ce revin soților, se distinge prin curăție și desăvârșire, duhovnicie și sfințenie. Căsătoria creștină, ca unire a două persoane, mai presus de orice, trebuie să fie unirea unui bărbat cu o femeie. Fiecare bărbat să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său, ne învață Apostolul Pavel (1 Corinteni 7, 2). În plus, dacă Dumnezeu ar fi vrut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca bărbatul să-și părăsească soția și să ia alta, atunci ar fi creat un bărbat și mai multe femei. Particularitățile căsătoriei creștine sunt unitatea și integritatea, întărește Sfântul Grigorie Teologul: Dumnezeu Însuși, turnând dragoste în adâncurile bărbatului și ale femeii, i-a determinat să aspire unul către celălalt. Dar pentru ca să nu se întâmple ca orice femeie să tindă spre orice bărbat, El a pus o limită poftei – căsătoria – acest frâu pentru cei care nu cunosc limitele materiei. Astfel, soțul și soția, potrivit învățăturii Bisericii, formează un singur organism viu. Așa cum un organism spintecat moare, așa și uniunea maritală este zdrobită prin poligamie sau poliandrie, își pierde viața și sensul.

„Când spun cuiva Te iubesc, îi spun de fapt: Vei trăi veșnic, tu nu vei muri niciodată...”

Ca legătură strânsă, unită și indisolubilă, căsătoria creștină impune soțului și soției îndatorirea iubirii sincere. În Sfânta Scriptură, căsătoria este prezentată prin expresii ca: bucurie nemărginită, deplinătatea fericirii. În plus, este sărbătoare a bucuriei și a iubirii, așa cum remarcă Apostolul Pavel în prima sa epistolă către Corinteni. Totuși, dragostea creștină, după cuvintele Sfântului Tihon, Patriarhul Moscovei, spre deosebire de îndrăgostire, nu este doar un sentiment, ci o unire profundă, care, pentru a se menține, necesită strădanie.

Sensul creștin al căsătoriei este frumos exprimat de către filozoful și dramaturgul francez Gabriel Marcel: „Când spun cuiva Te iubesc, îi spun de fapt: Vei trăi veșnic, tu nu vei muri niciodată...”. Dragostea este identică cu veșnicia, nu poate niciodată să se sfârșească. În această înțelegere, căsătoria creștină nu este o parte din aparatul de stat, ci starea în care două persoane se unesc într-un întreg, nu pentru o scurtă perioadă de timp, ci pentru toată viața. Potrivit învățăturii creștine, căsătoria este indisolubilă, căci pe soț și pe soție îi unește Însuși Dumnezeu.

Vorbind despre căsătorie, Sfântul Nicolae Velimirovici scrie că, în afară de iubire ca înclinație duioasă, arzătoare și liniștită, această relație se caracterizează prin încredere și fidelitate a unuia față de celălalt.

În zilele noastre, „moda” conviețuirii bărbatului cu femeia fără încheierea căsătoriei devine o tendință aflată în creștere tot mai mare. Din punct de vedere creștin, această „modă” este o amenințare reală pentru instituția familiei și promovează degradarea generală a societății. Ceea ce cândva se numea viață în păcat, și era chiar interzis prin lege, în majoritatea țărilor de astăzi este perceput ca fiind ceva extrem de firesc.

Un angajament puternic de a iubi o persoană

Cei care decid să trăiască în concubinaj de multe ori preferă să nu-și iubească partenerul în deplină dăruire, ci lasă loc pentru „manevre”, nedorind să-și restrângă libertatea și independența. Acest lucru generează instabilitatea vieții de familie și afectează atât relația dintre parteneri, cât și pe cea cu copiii. Cu toate acestea, în căsnicie, după cum scrie protopopul Artemii Vladimirov, „dragostea adevărată nu îl înrobește pe om, ci caută să respecte în el libertatea aceea măreață care este trăsătură a chipului lui Dumnezeu”.

În afara căsătoriei, copiii sunt rareori doriți, fiind născuți întâmplător, „din greșeală”. Se cuvine să vorbesc și despre consecințele pe care le implică lucrul acesta: cel puțin, acești copii vor fi lipsiți de dragostea părintească. Mai mult decât atât, adesea în cuplurile necăsătorite sarcina se încheie prin avort, adică prin uciderea copilului, în timp ce nașterea de copii în cuplurile căsătorite de obicei este dorită și reprezintă cununa relației lor.

Tinerii care au păreri romantice despre locuirea împreună fără Taina Cununiei ar trebui să se gândească și la consecințe. Mitropolitul Antonie Bloom spune că „într-o lume în care totul este în dezordine, căsnicia este locul în care două persoane, datorită faptului că s-au îndrăgostit, devin una, locul unde neînțelegerile iau sfârșit, unde începe existența vieții în unitate”. Unire a bărbatului cu femeia, căsătoria este începutul iubirii reciproce pe care soții trebuie să o cultive și să o desăvârșească, ea crește rostul familiei și ridică relațiile din cadrul ei la un nivel superior. Aceasta nu este o simplă viețuire în comun, ci un angajament puternic de a iubi o persoană, în ciuda tuturor neajunsurilor și slăbiciunilor sale. În aceasta constă și frumusețea căsătoriei: nu admite îndoiala, nici cale de întoarcere și nu face decât să păstreze, să păzească și să conducă spre desăvârșire unirea celor doi.

Cununia consfințește viața de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang. Căsătoria și familia sunt fundamentul unei societăți sănătoase. Cei care nu înțeleg sensul căsătoriei își riscă propria fericire și viitorul națiunii lor. (Părintele Miladin Mitrovici)