Adevărata frică de Dumnezeu – frica de a fi nevrednici de frumusețea aceasta nespusă

Vă rog să nu vă închipuiți ce poate fi frumusețea aceasta; ci să cereți lui Dumnezeu să v-o arate și să v-o dezvăluie, să o trăiți în sufletele voastre, în inimile voastre, în oasele voastre, în cărnurile voastre, că este reală, și dacă nu e reală, nici nu avem nevoie de ea.

Dacă vine harul acesta la începutul vieții, se pierde – fiindcă omul nu știe să trăiască fără păcat, și nu știe să nu-l piardă. Dar dacă continuă educația sfântă a omului, revine harul. Dar totuși sufletul îl simte de așa o gingășie, încât te apucă o groază cum să nu-l pierzi. Și frica aceea care merge până la groază, aceea este frica lui Dumnezeu. Aceea este, dacă vreți, frica de Dumnezeu, frica să nu-L pierzi pe Dumnezeu, Cel ce te-a făcut. Este deja „în sămânță” dragostea lui Dumnezeu, dragostea de Dumnezeu, dragoste care, în nedesăvârșirea noastră, în starea noastră de păcat, se manifestă ca o frică, frică de a fi nevrednici de frumusețea aceasta nespusă.

Și vă spun și lucrul acesta: vă rog să nu vă închipuiți ce poate fi frumusețea aceasta; ci să cereți lui Dumnezeu să v-o arate și să v-o dezvăluie, să o trăiți în sufletele voastre, în inimile voastre, în oasele voastre, în cărnurile voastre, că este reală, și dacă nu e reală, nici nu avem nevoie de ea. Vă spun asta ca preot al Bisericii Ortodoxe, ca monah de mai bine de treizeci de ani. Dumnezeu este adevăr, și adevărul se trăiește; este cu putință, literal, să fie trăit până „în oasele tale”.

(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 98)

De la același autor

Ultimele din categorie