Adevăratul călugăr ''deschide Duhului Sfânt'', se desăvârșește în isihie. Bătrânul Iosif zicea: ''Atunci când călugărul își curățește simțirile și își păstrează mintea în isihie, inima i se purifică și primește harul și iluminarea cunoștinței. El devine întreg lumină; întreg duh; întreg transparent. El va face să curgă râuri de teologie, dacă se va apuca să scrie și nu va putea sesiza fluxul rapid care curge difuz și împrăștie pacea în tot trupul său anulând patimile. Inima se înflăcărează de dragoste dumnezeiască și strigă: Oprește, Iisuse al meu, valurile harului că mă topesc ca ceara! Mintea este răpită în contemplație, omul este îndumnezeit și devine unit cu Dumnezeu și - ca fierul cuprins de foc - nu se mai recunoaște''.

(Părintele Dionysios Tatsis, Cuvintele Bătrânilor, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2013, p. 35)