Ajutorul la începuturile nevoinței duhovnicești

Omul la începutul nevoin­ței sale simte harul lui Dumnezeu, dar apoi este părăsit de acesta pentru puțin.

Părinte, Dumnezeu ajută pe om mai mult la începuturile nevoinţei sale duhovniceşti?

Da, la primii paşi ai vieţii duhovniceşti, Dum­nezeu ajută mult pe om, precum şi părinţii îi apără pe copiii lor mai mult atunci când sunt mici. Pe măsură ce cresc, nu se mai îngrijesc de ei atât de mult, deoarece copiii încep să-şi folosească mintea lor. La începutul nevoinţei sale, omul simte intens harul lui Dumnezeu. După aceea, Dumnezeu îl lasă puţin, ca să se nevoiască şi să se îmbărbăteze duhovniceşte. Eu am plantat câteva roşii. La început le udam în fiecare zi, după aceea însă, le-am lăsat. Când ajungeau să li se îngălbenească frunzele, atunci le udam. Cât timp rămâneau neudate, se zoreau şi căutau să-şi adâncească rădăcinile lor ca să afle umezeală. Apoi au legat şi rod. Dacă le-aş fi udat mereu, s-ar fi înăl­ţat numai şi rădăcinile lor ar fi rămas la suprafaţă.

Părinte, aţi spus că omul, la începutul nevoin­ţei sale simte harul lui Dumnezeu, dar apoi este părăsit de acesta pentru puţin.

Da, Dumnezeu ia harul pentru ca omul să se smerească şi să înţeleagă ajutorul Său.

Schimbarea aceasta nu este puțin dureroasă?

Nu, pentru că Dumnezeu nu-l părăseşte cu totul. Când omul începe să lucreze duhovniceşte, Dumnezeu îi dă, de pildă, şi câte o... „ciocolată”. Astfel începe încet-încet să înveţe să lucreze, iar uneori primeşte şi câte-o... ciocolată. Dar atunci când Dumnezeu nu îi dă ciocolată, iar omul înce­tează să mai lucreze şi spune: „Mai întâi mâncam ciocolate, acum nu mai mănânc niciuna. Oh, ce am păţit!” – nu sporeşte. Adică omul trebuie să se bucu­re şi atunci când nu primeşte ciocolate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 319-320)

De la același autor

Ultimele din categorie