Într-o vreme aveam probleme cu un şef de-al meu, care era un om foarte sever. Când i-am spus Părintelui Porfirie ce păţeam, mi-a răspuns:
- Să faci ascultare, fiule, şi să fii răbdător. Să nu îi răspunzi, ci mai bine roagă-te.
Când m-am plâns iar părintelui de purtarea şefului meu, mi-a zis din nou:
- Nu ţi-am spus să faci ascultare? Ştii ce înseamnă ascultarea? Ascultarea înseamnă smerenie. Ai priceput?
I-am răspuns:
- Am priceput, Bunicuţule.
- Nu, n-ai priceput. Hai să-ţi spun ceva ca să înţelegi ce înseamnă ascultarea.
Într-o mănăstire vieţuia un monah foarte aspru, aşa cum spui tu că este şeful tău. Toţi călugării care se duceau să-i slujească, nu puteau sta cu el mai mult de o săptămână. Când am auzit acestea, mi-am zis să merg şi eu să încerc.
Într-adevăr m-am dus la chilia sa şi, după ce i-am spus pentru ce am venit la el, mi-a zis:
- Bine, acum du-te pe unde ai venit. Şi-mi arăta fereastra.
Eu, fără să mai stau pe gânduri, m-am dus şi am ieşit pe unde mi-a zis.
- Pricepi acum ce înseamnă ascultarea?
- Da, înţeleg.
- Ei! Ce să-ţi mai spun? Am rămas cu acel călugăr mai mult decât toţi ceilalţi monahi ce s-au dus la el, l-am slujit cu bucurie şi, după o vreme, am plecat eu singur. Asta este ascultarea adevărată şi aşa te povăţuiesc să te porţi şi tu de acum înainte cu şeful tău.
- Da, Bunicuţule, aşa voi face, i-am spus.
După ce mi-a dat binecuvântarea sa, am plecat.

(ANASTASIOS SOTIRIOS TZAVARAS, Amintiri despre Bătrânul Porfirie, Editura Bunavestire, Bacău, 1999)