Blândețea trebuie să aibă și smerenie

Blândețea trebuie să aibă și smerenie, căci dacă nu are, se poate ca din afară să pară cineva blând, dar înlăuntrul său să fie plin de mândrie.

Omul smerit este și blând. Aceasta însă nu înseamnă că toți cei blânzi sunt și smeriți. Blândețea trebuie să aibă și smerenie, căci dacă nu are, se poate ca din afară să pară cineva blând, dar înlăuntrul său să fie plin de mândrie și să spună: „Ăștia sunt bolnavi la cap! Lasă-i să vorbească!”.

Întocmai ca acel monah pe care Părinții îl vedeau că nu riposta deloc când îi făceau observații sau îl mustrau, dar, cu toate acestea, viața lui în ansamblu nu îi convingea. De aceea odată l-au întrebat: „Atunci când te certăm, ce gând pui în mintea ta de nu vorbești?”. Iar el le-a răspuns: „Zic în sinea mea: «Lasă-i în pace! Sunt niște proști!»”. Adică îi disprețuia.

(Cuviosul Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 177-178)

De la același autor

Ultimele din categorie