„Că o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”

Euharistia este factorul coagulant al Bisericii; trupul şi sângele lui Hristos unesc în taină toate sufletele creştine care devin părtaşe la viaţa veşnică.

Și totuşi, „Cuvântul S-a făcut trup” (Ioan 1,14). Cum este posibil acest lucru? Iată una din marile taine ale creştinismului, care subliniază valoarea spirituală a trupului uman. Pentru a-l salva pe om, Dumnezeu Însuşi S-a făcut om şi Și-a asumat în totalitate natura umană, adică a cunoscut durerea, foamea, suferinţa, moartea pe cruce. Astfel, trupul devine, după Tertulian, punctul central al mântuirii, pentru că este evident că trupul este rânduit unui scop înalt, dumnezeiesc, în condiţiile în care este repus în discuţie şi totul devine „pentru iudei, sminteală, pentru păgâni nebunie”. Cuvântul (Hristos) Și-a asumat întreaga fire umană, cu neajunsurile ei. Există însă o excepţie, faptul că nu Se naşte ca orice alt om, din sămânţă. Acest lucru, spun Părinţii, nu reprezintă un semn de dispreţ faţă de căsătorie sau de concepţia naturală, cât mai ales dovada că Iisus nu moşteneşte păcatul strămoşesc cu care este încărcat tot omul la venirea sa pe lume – de unde pătimirea, stricăciunea, moartea şi înclinarea spre păcat.

Luând asupra Sa patimile umane, Iisus le-a învins în El pentru a-l elibera pe om. Ba mai mult, a sfinţit şi a slăvit tot ce e bun în trup, deoarece Evangheliile arată limpede că Iisus Și-a împlinit opera folosindu-Se şi de trupul Său. Este adevărat că Iisus a spus: „Duhul este cel ce dă viaţă, iar trupul nu foloseşte la nimic” (Ioan 6,63), dar înainte de aceste cuvinte a rostit altele: „Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu... Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el” (Ioan 6,51,56). Limba greacă foloseşte pentru cuvântul trup din acest context termenul soma. Observăm că saltul pe care semnificaţiile termenului soma îl face, de la Platon la creştinism, este uimitor. Sensul este schimbat radical, de la închisoare sau mormânt (sema) pentru suflet, la elementul care asigură viaţa veşnică, adică pâinea euharistică, trupul lui Hristos. Apostolul Pavel foloseşte termenul soma atât pentru trupul uman, cât şi pentru trupul lui Hristos şi comunitatea creştină, Biserica, ea însăşi fiind trupul lui Hristos: „Pâinea pe care o frângem nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” (I Corinteni 10,16). În mod asemănător, el vede Biserica în analogie cu trupul uman care este format din mai multe mădulare: „Căci precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un singur trup, aşa şi Hristos... Voi sunteţi trupul lui Hristos şi (fiecare) în parte” (I Corinteni 12,12-27).

Între cele două sensuri ale „trupului lui Hristos” – cel euharistic şi cel ecleziastic – există o legătură directă: „Că o pâine, un trup suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine” (I Corinteni 10,17). Euharistia este factorul coagulant al Bisericii; trupul şi sângele lui Hristos unesc în taină toate sufletele creştine care devin părtaşe la viaţa veşnică.

(Rodica Pop, Sensul căsătoriei la Platon și la Sfinții Părinți, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 84-85)

De la același autor

Ultimele din categorie