Fericirea este sensul întregii noastre vieți.

Și eu vă mărturisesc azi, după ani de suferință, meditație și frământări, cu viață aspră, că Viața nu are niciun sens fără Hristos! Că toate alergările noastre fără Iisus sunt deșertăciune și goană după vânt! De aceea, să căutăm ca prin modul nostru de trăire să-L câștigăm pe Mântuitorul în inimile noastre.

Numaidecât să vă spovediți și împărtășiți. Să faceți o spovedanie cât mai serioasă și mai adâncă. Să luați hotărârea de a vă lepăda de păcate, să duceți lupta cu răul inimii voastre, înclinate a-i judeca și condamna pe alții pentru faptele lor, când noi înșine săvârșim aceleași păcate. Vă rog foarte mult, grijiți-vă de suflet.

Viața e un dar de la Dumnezeu, și noi trebuie să știm a o trăi în chipul cel mai vrednic. Să ne curățăm de păcate, care ne urmăresc la tot pasul, să fim cu iubire față de semenii noștri, să ajutăm, să răspundem la rău prin bine și la ură prin dragoste, să ne mărturisim păcatele și să luăm temeinic hotărârea de a nu le mai săvârși.

Atâta timp cât Dumnezeu veghează asupra lumii, niciun rău nu va putea zdruncina fondul moral și adânc creștin al sufletelor curate și însuflețite de dragoste nemărginită pentru adevăr și aproapele. Suferința, oricât de grea ne-ar fi ea, nu-și are alt sens decât purificarea interioară a sufletului dornic de mântuire și pregătirea aceluia ce, cu toată inima, dorește să realizeze fericirea.

(Valeriu Gafencu, Calea spre fericire – scrisori trimise din închisoare celor dragi, Editura Agaton, Făgăraș 2006, pp. 8-10)