O treaptă mai înaltă este rugăciunea minţii. Care? Când zic cu gura: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul” sau „Tatăl nostru” sau către Maica Domnului o rugăciune, şi când eu o înţeleg cu mintea, ea a trecut în altă treaptă, a trecut în minte. Şi aceasta este mai înaltă decât rugăciunea gurii. Auzi ce zice Apostolul despre acestă rugăciune a minţii: „Vreau mai bine să zic cinci cuvinte cu mintea în biserică, decât zece mii de cuvinte cu limba”. Atâta-i de scumpă rugăciunea când te rogi cu mintea! Când mintea ta se roagă lui Dumnezeu şi limba ta poate să tacă. Numai cu gândul te rogi.

Deci câteva cuvinte ale minţii sunt mai mult decât zece mii pe care le zici cu limba, pentru că mintea este ochiul sufletului. Partea cuvântătoare a sufletului şi ochiul sufletului este mintea şi tu te rogi pe o treaptă mai înaltă.

Dar oare rugăciunea minţii este desăvârşită? Nu. Doamne fereşte! Rugăciunea minţii este jumătate de rugăciune. Dumnezeieştii Părinţi o numesc aşa: „Rugăciune cu o aripă sau rugăciune cu un picior!” Cine poate zbura cu o aripă sau cine poate merge cu un picior? Deci nu cumva să credem, când ne rugăm oleacă cu mintea, că am ajuns la rugăciunea desăvârşită, că ne înşelăm foarte mult.

Ai văzut pe Sfântul Teofan Zăvorâtul? Se lupta un boier să înveţe rugăciunea minţii şi a inimii. El se ruga cu mintea, dar nu putea din cauza gândurilor. Cum vin viespele la fagure, aşa nu scăpa de gânduri.

– Părinte, mă lupt cu mintea, dar de gânduri nu scap. Acela a strigat la el:

– Dă-te jos din cap, frate, că acolo-i mare iarmaroc! Cine te-a pus să stai cu rugăciunea în cap?

Adică nu sta la rugăciunea minţii. Trebuie să te rogi cu inima.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 115-117)