După învățătura Bisericii există două judecăți: judecata particulară, imediat după moarte, la 40 de zile, și judecata universală, atunci când istoria intră în plenitudinea Revelației. Ortodoxia, mai ales, consideră intervalul dintre judecata particulară și cea universală ca reprezentând o reală posibilitate de salvare a unor suflete, îndeosebi prin comuniunea cu Biserica, prin rugăciunea Ei, a noastră, a tuturor.

Iar atunci, la judecata obștească, vom răspunde atât pentru faptele săvârșite în viață, cât și pentru urmările lor după noi în istorie. Cel mai greu chin în infern este să vezi ce consecințe au putut avea unele gânduri, cuvinte, fapte ale tale; cum ele au putut pe alții să-i smulgă din albia binelui și să-i prăvale în șuvoiul patimilor. Și pentru toți aceștia să-ți spui: „Vezi, eu sunt vinovat, eu sunt cel care am pus piatra în mișcare”.

(Părintele Constantin Galeriu, Dialoguri de seară cu Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu și Sorin Dumitrescu, Editura Harisma, București, 1991, pp. 113-114)