Câtă vreme nu ne ostenim să păzim poruncile lui Dumnezeu, în zadar chemăm Numele Lui

 

Când iubim pe cineva, ne place să rostim numele persoanei iubite şi nu obosim niciodată repetându-l. Lucrul e valabil infinit mai mult cu Numele lui Dumnezeu.

Nu e nimic automat sau „magic” în Rugăciunea lui Iisus. Câtă vreme nu ne ostenim să păzim poruncile Lui, în zadar chemăm Numele Lui. El Însuşi a spus: „Mulţi Îmi vor spune în ziua aceea: „Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profeţit? Şi nu în numele Tău demoni am scos? Şi nu în numele Tău multe minuni am făcut?” Şi atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea!” (Mt. 7, 22-23).

Părinţii noştri erau fireşte, conştienţi de legătura ontologică între Nume şi Cel numit – între Numele şi Persoana lui Hristos. Nu e suficient să rostim sunetul cuvântului omenesc, care se schimbă o dată cu limba folosită. E esenţial să-L iubim pe Cel pe Care Îl chemăm.

Pentru o mai mare desăvârşire e de asemenea, necesar să înţelegem conţinutul vieţii Dumnezeului Iubit. Când iubim pe cineva, ne place să rostim numele persoanei iubite şi nu obosim niciodată repetându-l. Lucrul e valabil infinit mai mult cu Numele lui Dumnezeu.

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea – experienţa vieţii veşnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 131)

De la același autor

Ultimele din categorie