Mama intră și-n foc pentru a-și salva copilul. Așa este și dragostea mucenicilor pentru Hristos

Pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos.

Părinte, mă gândesc că, dacă aş fi văzut roata Sfintei Ecaterina, aş fi murit de frică.

Dacă ai fi murit înainte de a te sui pe roată ar fi fost bine, ar fi fost binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar dacă ai fi urcat acolo şi ai fi început să te temi, acesta ar fi fost chinul cel mare. Mucenicii aveau intenţie bună, ajuta şi Hristos şi de aceea răbdau durerile. Ce dragoste aveau sfinţii mucenici pentru Hristos, ce vitejie! Sfânta Solomoni cu cei şapte fii ai ei (pomenirea lor se prăznuieşte la 1 august) au mărturisit unul după altul. Sfântul Longhin (pomenirea lui se prăznuieşte la 16 octombrie) a găzduit şi a făcut masă celor care au mers să-l prindă. Aceia se grăbeau ca el să le arate cine este Longhin, ca să-i taie capul, iar acela le spunea: „O să vi-l arăt!”. Iar atunci când le-a spus că este el, aceia au dat înapoi, dar Sfântul Longhin i-a rugat să-şi săvârşească porunca ce o aveau şi aşa i-au tă­iat capul. Şi Sfântul Ghedeon de la Mănăstirea Karacalu (pomenirea lui se prăznuieşte la 30 decembrie), ce răbdare a avut! „Luaţi-mi mâna”, a spus călăilor. „Luaţi-mi şi piciorul, luaţi-mi şi nasul. Şi ca să nu mai vorbesc prea multe, luați-mi-le pe toate” – înfricoşător curaj! Dar pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos. Mama intră și-n foc pentru a-și salva copilul şi, pentru că dragostea ei este mai puternică decât arderea focului, nu simte durere. Dragostea pentru copilul ei acoperă durerea. Cu atât mai mult dragostea pentru Hristos!

Pentru sfântul care merge spre mucenicie, dra­gostea lui pentru Hristos este mai presus de durere, de aceea o şi neutralizează. Mucenicii simţeau sabia călăului mai dulce decât arcuşul vioarei. Când dra­gostea pentru Hristos se înmulţeşte, atunci muce­nicia este prăznuire. Focul răcoreşte mai bine decât baia, pentru că arderea lui se biruieşte de focul dra­gostei dumnezeieşti. Jupuirea este desfătare. Dum­nezeiasca dragoste cuprinde şi inima, cuprinde şi mintea, iar omul înnebuneşte” [depășește rațiunea omenească]. Nu simte nici durere, nici nimic de acest fel, pentru că mintea lui este la Hristos, iar inima lui este inundată de bucurie. Câţi sfinţi nu mergeau la mucenicie şi simţeau o astfel de bucurie, de parcă ar fi mers la vreo prăznuire! Sfântul Ignatie (pomenirea lui se prăznuieşte pe 20 decembrie) alerga la mucenicie şi striga: „Lăsaţi-mă să mor mucenic! Lăsaţi-mă să mă mănânce fiarele!”. Bucuria pe care o simţea acela n-o simte niciun tânăr îndrăgostit care spune: „Vreau s-o iau pe fata aceea şi nu bag în seamă pe nimeni, nici pe mamă, nici pe tată!”. „Nebunia” Sfântului Ignatie era mai mare de­cât nebunia celui îndrăgostit.

(Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 259-260)

De la același autor

Ultimele din categorie