Mama intră și-n foc pentru a-și salva copilul. Așa este și dragostea mucenicilor pentru Hristos

Pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos.

Părinte, mă gândesc că, dacă aș fi văzut roata Sfintei Ecaterina, aș fi murit de frică.

Dacă ai fi murit înainte de a te sui pe roată ar fi fost bine, ar fi fost binecuvântarea lui Dumnezeu. Dar dacă ai fi urcat acolo și ai fi început să te temi, acesta ar fi fost chinul cel mare. Mucenicii aveau intenție bună, ajuta și Hristos și de aceea răbdau durerile. Ce dragoste aveau sfinții mucenici pentru Hristos, ce vitejie! Sfânta Solomoni cu cei șapte fii ai ei (pomenirea lor se prăznuiește la 1 august) au mărturisit unul după altul. Sfântul Longhin (pomenirea lui se prăznuiește la 16 octombrie) a găzduit și a făcut masă celor care au mers să-l prindă. Aceia se grăbeau ca el să le arate cine este Longhin, ca să-i taie capul, iar acela le spunea: „O să vi-l arăt!”. Iar atunci când le-a spus că este el, aceia au dat înapoi, dar Sfântul Longhin i-a rugat să-și săvârșească porunca ce o aveau și așa i-au tă­iat capul. Și Sfântul Ghedeon de la Mănăstirea Karacalu (pomenirea lui se prăznuiește la 30 decembrie), ce răbdare a avut! „Luați-mi mâna”, a spus călăilor. „Luați-mi și piciorul, luați-mi și nasul. Și ca să nu mai vorbesc prea multe, luați-mi-le pe toate” – înfricoșător curaj! Dar pentru ca omul să ajungă la mă­sura aceasta, trebuie să nu se mai iubească pe sine, ci să-L iubească pe Hristos. Mama intră și-n foc pentru a-și salva copilul și, pentru că dragostea ei este mai puternică decât arderea focului, nu simte durere. Dragostea pentru copilul ei acoperă durerea. Cu atât mai mult dragostea pentru Hristos!

Pentru sfântul care merge spre mucenicie, dra­gostea lui pentru Hristos este mai presus de durere, de aceea o și neutralizează. Mucenicii simțeau sabia călăului mai dulce decât arcușul vioarei. Când dra­gostea pentru Hristos se înmulțește, atunci muce­nicia este prăznuire. Focul răcorește mai bine decât baia, pentru că arderea lui se biruiește de focul dra­gostei dumnezeiești. Jupuirea este desfătare. Dum­nezeiasca dragoste cuprinde și inima, cuprinde și mintea, iar omul „înnebunește” [depășește rațiunea omenească]. Nu simte nici durere, nici nimic de acest fel, pentru că mintea lui este la Hristos, iar inima lui este inundată de bucurie. Câți sfinți nu mergeau la mucenicie și simțeau o astfel de bucurie, de parcă ar fi mers la vreo prăznuire! Sfântul Ignatie (pomenirea lui se prăznuiește pe 20 decembrie) alerga la mucenicie și striga: „Lăsați-mă să mor mucenic! Lăsați-mă să mă mănânce fiarele!”. Bucuria pe care o simțea acela n-o simte niciun tânăr îndrăgostit care spune: „Vreau s-o iau pe fata aceea și nu bag în seamă pe nimeni, nici pe mamă, nici pe tată!”. „Nebunia” Sfântului Ignatie era mai mare de­cât nebunia celui îndrăgostit.

(Sfântul Cuvios Paisie AghioritulCuvinte duhovnicești. Volumul II. Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, ediția a II-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 259-260)

De la același autor

Ultimele din categorie