Hristos e bun, blând, milostiv, mân­gâietor şi dulce. Dar nu e numai atât. E totuna cu Acela care S-a suit de bu­nă voie pe Cruce şi Şi-a vărsat sângele pentru noi, murind în chinuri cumpli­te.

Hristos e bun, blând, milostiv, mângâietor şi dulce, dar e şi teribil, e Cel care n-a pregetat a Se lăsa răstignit. El ne cere să luăm foarte în serios situaţia noastră de creştini. Cu El nu-i de şagă şi de joacă. Pe oameni îi putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba. Pe Dom­nul nu-L putem minţi, înşela, amăgi, duce cu vorba. Dacă ne lepădăm şi ne ruşinăm de El, şi El Se va lepăda şi ruşina de noi la Judecata din urmă.

Există, fraţi creştini, o imagine în­fiorătoare, cer voie să o evoc înaintea dumneavoastră. Vă mărturisesc că-mi vine adeseori în gând, că mă obse­dează, cutremurându-mă şi îngrozindu-mă. Iat-o: Hristos stă pe scaunul de judecată în Ziua de Apoi, pe tro­nul Său nepărtinitor, şi oamenii vin toţi în faţa Lui. Şi El îi împarte în do­uă cete: de-a dreapta şi de-a stânga, oile şi caprele. Pe cei din dreapta îi binecuvântează şi-i trimite în Rai, acolo unde este fericirea veşnică. Pe cei din stânga, blestemaţii, îi trimite în ghee­na focului, acolo unde sunt plângerea şi scrâşnirea dinţilor.

Dar mai există o a treia ceată!

E a celor pe care înainte de a-i osândi îi trimite în iad Domnul, de câtă silă şi scârbă Îi este de ei, nici nu vrea să-i vadă, să Se uite la ei: şi când I se înfăţişează, El îşi ridică bra­ţul drept, săltându-Şi cotul şi acoperindu-Şi ochii cu palma. De câtă silă şi scârbă Îi este de ei, nici măcar o pri­vire nu le aruncă!

(E posibil să-mi spuneţi: dar Dom­nul e duh! Cum poate fi vorba de ridicarea braţului şi acoperirea ochilor? Da, Domnul e duh, dar din prici­na slăbiciunii noastre, noi, în sfintele noastre icoane, ne închipuim Puterile Cereşti luând chip omenesc. Iar Iisus S-a înălţat la cer cu trupul, cu trup de slavă, dar cu trupul, şi-n unele icoane e înfăţişat şezând de-a dreapta Tatălui şi ţinând Crucea alături de El, aminti­re a pătimirilor Sale lumeşti, trupeşti. Aşa încât cred că nu e o erezie ori gre­şeală a pomeni de acoperirea ochilor şi de ridicarea braţului.)

Pe cei care s-au lepădat de El, pe hulitorii Sfântului Duh, pe prietenii, urmaşii şi credincioşii Lui Iuda (pe vânzători adică, pe delatori, pe turnă­tori), El îi trimite acolo unde le este lo­cul fără a-i socoti vrednici măcar de căutătura Sa cea mai aspră.

Imaginea aceasta mă obsedează şi vă mărturisesc, iubiţi credincioşi, că adesea mă rog Lui Dumnezeu să nu fie aşa şi pentru mine când voi veni la Judecată. Să ne rugăm cu toţii fierbin­te să nu fie aşa pentru nici unul dintre noi! Să nu-Şi ridice Judecătorul braţul spre a-Şi acoperi ochii, spre a nu fi si­lit să privească! Să nu avem parte de această supremă lepădare şi de aceas­tă înfricoşătoare ruşine! Să nu fie aşa! (Părintele Nicolae Steinhardt)

(Ieromonah Benedict Stancu, Părinții Bisericii despre sfâșitul lumii: antologie, Editura Sophia, București, 2009, pp. 87-90)