Cine va răbda până la sfârșit se va mântui! Se spune că cei ce rabdă se înaripează, se înalță, ca vulturii. Sfânta și Dreapta Ana, spune Evanghelia, a răbdat șezând în casa lui Dumnezeu până la adânci bătrâneți. Străduiește-te și tu să-i urmezi exemplul.

Din praf, în afară de praf, nimic nu poate ieși. Dar din răbdare vin pacea, lumina, harul. Căci toate vor trece, ca ceața dimineții, îndată ce soarele va răsări. Iar soarele nostru îndată va străluci. „Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19). (Sfântul Anatolie)

Trebuie să ne deprindem cu răbdarea nu atunci când suntem vinovați și ponegriți pe drept, ci când suntem nevinovați și ponegriți și mustrați pe nedrept. (Sfântul Macarie)

Trebuie cu supunere copilărească să îndurăm totul – și ce e plăcut, și ce e neplăcut – și pentru toate să-L preamărim pe Bunul Dumnezeu, adică: dacă ne lovește vreun necaz sau boală, să spunem: Slavă Ție, Doamne! Dacă ni se înmulțesc necazurile și bolile, iarăși să spunem: Slavă Ție, Doamne! Dacă necazurile și bolile se întețesc și ne apropie de mormânt, iarăși să spunem: Slavă Ție, Doamne!

Așa este orânduit de Dumnezeu, ca fiecare om să aibă în viața aceasta o cruce, adică o durere sufletească, pe care trebuie s-o poarte cu blândețe, căci din lașitate și nerăbdare nu iese niciun folos. Și, de vreme ce și drepții au avut în viața aceasta multe necazuri, noi, păcătoșii, cu atât mai mult trebuie să le răbdăm pe toate. (Sfântul Antonie)

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, Editura Egumenița, 2007, pp. 229-230)