Când ne oglindim în virtuțile celorlalți și încercăm să le dobândim, ne zidim sufletește. Dar când ne oglindim în defectele lor, iarăși ne este de folos, pentru că defectele lor ne ajută să le vedem pe ale noastre. Pe de o parte, și darul celuilalt mă îndeamnă să mă nevoiesc ca să-l dobândesc, iar pe de altă parte, și defectul lui mă face să mă gândesc dacă nu cumva îl am și eu, și în ce măsură-l am, ca să mă nevoiesc să-l tai.

Văd, de pildă, pe cineva că este harnic. Mă bucur de asta și încerc să-i urmez pilda. Văd pe altul că este sucit. Nu-l judec pe acel frate, ci caut să văd dacă nu cumva sunt și eu sucit. Și dacă văd că sunt, mă străduiesc să mă corectez. Însă dacă văd numai virtuțile mele și defectele celorlalți, iar defectele mele le trec cu vederea sau le îndreptățesc și spun: „Sunt mai bun și decât acesta și decât celălalt”, s-a terminat, m-am scufundat.

Oglinda noastră sunt ceilalți. În ei ne oglindim și ne vedem pe noi înșine, iar ei văd murdăriile noastre și noi ne spălăm prin pilda lor.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 156)