Cel mai mare păcat e acela pe care îl faci tu
Să avem conștiința că orice păcat care ne stăpânește este, sau poate fi, „cel mai mare”, câtă vreme ne stăpânește.
Sunt trei pricini ale patimilor, pe care le pomenește Sfântul Marcul Ascetul în Epistola către Nicolae Monahul: „Înaintea a tot păcatul merg cei trei uriași care sunt neștiința, uitarea și nepăsarea”.
Păcatul cel mai mare e păcatul pe care îl ai, nu-i nici mândria, nici desfrânarea, nici hula, nici altceva, decât acela pe care-l ai: el e cel mai mare. Dacă ești mândru, ai păcatul cel mai mare, dacă ești iubitor de avere ai păcatul cel mai mare, așa că, personal vorbind, în raport cu păcatele personale, cel mai mare păcat e păcatul pe care-l ai.
Sfântul Atanasie cel Mare, într-un cuvânt al lui pe care l-am găsit citat în Proloage, spune că un vultur, chiar dacă e prins în cursă numai de o ghiară, tot prins este. Așa că nu cred că e cazul să ne întrebăm care este „cel mai mare păcat”, al călugărului sau al credinciosului de rând, ci să avem conștiința că orice păcat care ne stăpânește este, sau poate fi, „cel mai mare”, câtă vreme ne stăpânește.
(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 103)
Omul robit de păcate – o vedenie a Sfântului Nifon
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro