Cine te poate ajuta, ca să fii fericit?

Cuvinte duhovnicești

Cine te poate ajuta, ca să fii fericit?

    • Cine te poate ajuta, ca să fii fericit?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Cu cât te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta şi casa ta se vor preface mai uşoare, mai liniştite, mai pline de pace, de putere, de bucurie şi de mântuire sufletească.

Un rege din Franţa l-a întrebat odată pe un renumit scriitor:

– Cine este cel mai fericit om din lume?

– Deplin fericit nu e nimeni, decât Dumnezeu, răspunse învăţatul, iar după Dumnezeu, acela care se apropie mai mult de Dumnezeu. „Cât eşti de aproape de Dumnezeu”, aceasta trebuie să fie măsura cu care se măsoară fericirea cea adevărată a omului şi rosturile vieţii sale.

Apropie-te, dragă suflete, apropie-te tot mai mult de Domnul. Cu cât te vei apropia mai mult de El şi te vei alipi mai tare de El, viaţa ta şi casa ta se vor preface mai uşoare, mai liniştite, mai pline de pace, de putere, de bucurie şi de mântuire sufletească.

(Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2003, p. 10)