Ce se va întâmpla cu copiii care au murit nebotezați?

Aici sunt socotelile lui Dumnezeu! Noi nu ne amestecăm. Dar ne facem datoria; pentru că Liturghia cuprinde în sine creaţia lui Dumnezeu, veşnicia, toate.

Ce ne puteţi spune despre copiii care au murit nebotezaţi?

Nu sunt la bine, pentru nebotez; dar nici la rău, pentru nevinovăţie! Aici sunt socotelile lui Dumnezeu! Noi nu ne amestecăm. Dar ne facem datoria; pentru că Liturghia cuprinde în sine creaţia lui Dumnezeu, veşnicia, toate. Preoţii sunt rugaţi să dea mare atenţie la Proscomidie. Pe unii i-a luat apa, alţii s-au sfârşit sub dărâmături, iar alţii au murit de moarte năprasnică; pe toţi trebuie să-i pomenească. Avem rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare, care se citeşte atunci. Eu, când fac parastase, când fac ectenii la cei morţi, citesc şi rugăciunea asta în Sfântul Altar. Morţii înainte de toate! Şi lumea se foloseşte. Îmi fac datoria, dar şi cu simţul acesta că le place şi oamenilor.

Ei simt duhul omului, duhul preotului.

Găsesc uneori pe pomelnice şi prunci nebotezaţi. Nu-i putem pomeni cu numele puse acolo. Le-au pus şi nume, dar nu-s botezaţi. Şi mă doare inima când se întâmplă aşa! Trebuie să luptăm împotriva avorturilor!

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 2, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 71)

De la același autor

Ultimele din categorie