„Dragostea este plină de bunătate” – ne învață Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 4). Nu putem vorbi de iubire fără să ne gândim la bunătatea față de semeni. Credincioșii care promovează bunătatea, se fac cunoscuți ca „slujitori ai lui Dumnezeu” (II Corinteni 6, 4). Credinciosul pătruns de bunătate oglindește în persoana și activitatea sa bunătatea lui Dumnezeu. Prin bunătatea îndreptată spre semenul nostru îl putem ajuta să iasă dintr-un impas, îi putem trezi încrederea în forțele proprii, putem salva de la pieire oameni stăpâniți de slăbiciuni.

Ce s-ar fi ales din Fiul risipitor dacă Tatăl nu l-ar fi primit cu bunătate? Ce s-ar fi întâmplat cu cel căzut între tâlhari dacă bunătatea Samarineanului nu l-ar fi luat sub ocrotirea sa? Ce s-ar fi ales de noi dacă bunătatea cea prea milostivă a lui Dumnezeu nu s-ar fi aplecat asupra noastră?

Prin bunătate, Dumnezeu a devenit Mântuitorul nostru. „Prin bunătate, fiecare din noi poate deveni un mântuitor al semenului său” (Pr. prof. D. Belu).

Să ne amintim mereu de cuvintele Mântuitorului spuse bărbatului din care a izgonit legiunea de demoni: „Du-te și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu” (Luca 8, 39) și să ne gândim cât bine ne-a făcut nouă Dumnezeu și ce-i datorăm noi. „Cu ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Cu nimic altceva nu putem răsplăti decât cu bunătatea față de aproapele nostru!

(Arhimandritul Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, 1996, p. 17)